duminică, 30 ianuarie 2011

Cine este cu adevărat Constantin Bartolomeu Săvoiu?

Continuând seria dezvăluirilor, am ajuns în punctul în care m-am întrebat cine este cu adevărat, Constantin Bartolomeu F. Săvoiu? De unde vine şi, mai ales care este trecutul său (înainte de 1989) şi, mai ales, rolul său de după revoluţia din România în destabilizarea integrităţii economice şi teritoriale a României.

Am stat de vorbă cu o serie de prieteni ai mei de la Ottawa şi din Marsilia, Istanbul şi Roma, pentru a afla ce ştiu ei despre Săvoiu care încearcă să facă, după cum el spune, o Masonerie Naţională (o prostie în care amestecă Biserica de la Constantinopol, în detrimentul celei din România, care este autonomă, autocefală şi suverană).

Dar să vorbim mai întâi despre Săvoiu (născut la 18 februarie 1945 în Bucureşti) în primii ani. Săvoiu afirmă că este descendentul unei familii de boieri olteni (subliniez acest lucru pentru că este important mai târziu) – nu am să intru în viaţa lui personală, ci doar am să afirm că este căsătorit şi are trei băieţi – dar am să vorbesc despre studiile sale din România.

A absolvit Facultatea de Comerţ Exterior din Bucureşti, în anul 1967, iar în 1968 devenea specialist în comerţul internaţional. Cine făcea oare acele studii şi unde erau racolaţi de securitate mai târziu??? Ceea ce devine şi mai interesant este că acelaşi Săvoiu intră la „Şcoala de Ofiţeri în Rezervă, intendenţă-logistică”, o instituţie despre care nu am auzit niciodată, iar dacă aceasta a existat, atunci poate fi legată perfect cu cele spuse mai sus. Dar nu este tot! Săvoiu devine absolvent şi al Institutului Naţional de Formare a Cadrelor Superioare Comerciale (1972-1973) din Paris… Ciudat este faptul că se ştie că Săvoiu nu a părăsit România decât cu foarte puţin timp înainte de revoluţie, prin urmare şederea sa la Paris rămâne un mister sau o… misiune?

În anii ’70 devine absolvent al Universităţii din Paris… Dar să revenim puţin înapoi cu câţiva ani. Trebuie să menţionez şi să subliniez faptul că „patriotul în regimul comunist” Săvoiu a lucrat în cea mai „nesemnificativă” instituţie pentru D.I.E., adică Ministerul Comerţului Exterior al României. Acum înţelegem şi cum a ajuns în Franţa în acea vreme.

Interesant este şi că la scurt timp devine consilier comercial al unei companii numite Olivetti, din Franţa, apoi director de vânzări la o altă companie: Carpigianni. Cu timpul ajunge inspector de vânzări al Certified Labo Ltd din Franţa, iar apoi a lucrat tot în această zonă, în Franţa, până în 2002, la o companie.

Ceea ce este şi mai interesant (menţionez faptul că Săvoiu cunoaşte limbile franceză, engleză, portugheză, italiană, rusă şi arabă – interesant nu?) este faptul că Săvoiu lucrează încă din 2006 şi până în prezent pentru un „grup industrial”, reprezentându-i interesele în Orientul Mijlociu şi Africa. Ar fi interesant de aflat de misterioasele afaceri cu ţările arabe, cum ar fi Libia sau Tunisia, unde ştim ce fel de dictaturi există.

Dar să trecem puţin într-o zonă care ne interesează şi deranjează pe toţi: armata! Ştim cu toţii că gradul de general este conferit de Preşedintele României, iar că Săvoiu este General de Brigadă în rezervă. Bun, dar când a obţinut Săvoiu celelalte grade şi în armata cărei ţări? Sau poate au fost primite în timpul misiunilor externe din vremea regimului comunist? Nu ştim, iar întrebarea rămâne în picioare!

Săvoiu este membru şi în Uniunea Pan-europeană… El a fost şi trezorier în perioada 1993-2004. Da, aceeaşi misterioasă uniune despre care lumea refuză să vorbească. Dar ce este şi, mai ales cine o conduce? Săvoiu spune despre sine că este un patriot care luptă pentru România. Da, luptă pentru România în defavoarea României şi în favoarea grupurilor iredentiste. De ce? Pai să vedem cine se află în conducerea acestei organizaţii: Alteţa Sa Imperială Arhiducele Otto von Habsburg (Preşedinte de Onoare şi Capul Imperial al Dinastiei de Habsburg, mai pe scurt moştenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar, adică viitorul împărat, dacă vreodată va reapărea imperiul) – membru al familiei Habsburg care a condus Imperiul Austro-Ungar, imperiu ce a subjugat cândva Banatul, Bucovina şi Ardealul; în aceeaşi organizaţie se află şi groful maghiar Stefan Bethlen (membru al faimoasei familii de maghiari Bethlen din acelaşi imperiu menţionat mai sus) etc.

În declaraţia de principii a acestei organizaţii se menţionează foarte clar că este o structură supra-naţională, bazată pe ideile fondatorului său: Richard Coudenhove-Kalergi, un conte federalist european, fiul ambasadorului Imperiului Austro-Ungar în Japonia, la Tokio. Este acelaşi om care a propus primul proiect de confederalizare a Europei, o Europă în care o ţară ca România ar fi încetat să mai existe prin valori şi suflet.

Organizaţii la care este membru „patriotul” Săvoiu nu vorbeşte despre un ideal naţionalist, aşa cum se înţelege în mod normal, ci despre un NAŢIONALISM EUROPEAN, prin urmare acest „general” „român” serveşte cui?

Săvoiu este în 1999 Vicepreşedinte-Fondator al Uniunii Pan-europene din România. Această grupare susţine şi ideile prezentate de grupul iredentist şi separatist din „secuime”, adică dreptul lor de a se autodetermina… Mai avem vreo îndoială despre intenţiile grupării „masonice” conduse de acest om, lângă care alăturăm nume precum informatorul Schapira şi mafiotul Gelli? Şi, ca să fie pusă cireaşa pe tort, aceeaşi organizaţie spune foarte clar că toate ţările trebuie să fie apropiate ale Turciei (stat musulman şi nu creştin) şi… RUSIEI!!!

În 1992 a devenit membru al unei asociaţii de schimb între Franţa şi Tunisia (aflată până de curând sub dictatura unui despot). Să nu uităm că printre „talentele sale” se numără şi limba arabă.

Se ştie foarte bine şi faptul că în perioada 1994-2005 a lucrat (în Franţa) pentru ziarul „Adevărul”, al cărui patron era cunoscutul… De asemenea, „masonul naţionalist” Săvoiu a fost şi un sindicalist convins. În perioada 1989-1992 a condus, în calitate de preşedinte, Confederaţia Internaţională a Cadrelor (Paris, Franţa).

Numeroasele distincţii primite au ridicat şi ridică încă foarte multe semne de întrebare. Un exemplu stupefiant este faptul că este deţinătorul „Crucii Sfântului Andrei” (conferită de Patriarhul Constantinopolului – Bartolomeu I), dar şi faptul că de la Ion Iliescu (cel despre care vorbeam în materialul cu Schapira) a primit Ordinul Naţional al Meritului Cultural în grad de Ofiţer.

Dar în permanenţă trebuie să-l legăm pe Săvoiu de structurile pe care le-a penetrat şi de scandalurile cu armata care ies în evidenţă mereu. Cum a ajuns General şi mai ales în baza cărei activităţi? De ce o persoană ca el poate lua o pensie de General când sunt oameni ai armatei (generali) care mor de foame? În baza cărei activităţi? Ştim faptul că Săvoiu este membru nu în Cercul Militar din România, ci în cel din Franţa. Ştim şi faptul că este preşedinte al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România, încă din 2008, iar asupra subiect ne vom apleca foarte mult în următorul material.

În următorul material vom vedea care este relaţia şi care sunt conexiunile cu armata română (scandalurile şi strategiile) şi interesele forţelor externe României, care este relaţia cu Ordinul de Malta (dar şi cu reuniunea de la Malta de acum mult timp, în care Oltenia avea rolul său) şi, mai ales, care este relaţia lui cu Biserica de la Constantinopol, în calitate de instituţie etc.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu