După ce am aflat (prea mult spus) cine este cu adevărat Licio Gelli (contele, mafiotul şi masonul), a sosit momentul să aflăm şi ce crede unul din liderii masonilor despre el şi a sa poveste. Acest material vine ca o întărire "masonică" a celor afirmate în episoadele trecute despre Licio Gelli şi a sa Lojă P2. Eugen-Ovidiu Chirovici îi dedică un capitol întreg lui Licio Gelli în una din cărţile sale.
Voi da citire primului paragraf din capitolul dedicat lui Gelli. Astfel vreau să încep incursiunea în viziunea (cel puţin beletristică) a fostului Mare Maestru despre ceea ce crede el...
„Secretele lui Sindona nu cântăresc nici cât un fulg faţă de cele ale lui Bontante“, avea să afirme, scriam mai sus, mafiotul „pocăit“ Tommaso Buscetta. Iar secretele lui Sindona, Calvi şi Bontante la un loc nu cântăresc nici cât un fulg faţă de cele ale lui Licio Gelli, am adăuga noi. În toată istoria frământată a Italiei postbelice nu a existat o figură mai controversată, mai misterioasă şi mai dificil de desluşit decât Venerabilul celebrei Loji Propaganda Due. Acuzat de unii că ar fi fost agent KGB infiltrat la cele mai înalte nivele, de alţii că era agent CIA, Gelli a sfârşit prin a dejuca toate planurile Justiţiei de a-l înfunda şi nu a împărtăşit destinul tragic al unui Sindona sau Calvi. Licio Gelli a repetat în variantă „spaghetti“ în acele decenii istoria unui soi de Conte de Saint Germain, despre care se spunea că este nemuritor şi deţine secretul preschimbării plumbului în aur. Gelli nu avea nevoie de plumb ca să găsească aur, dar ştia să transforme orice conjunctură într-o sursă consistentă de profit.
Eh... nu putem constata decât faptul că şi el remarcă aceleaşi lucruri ca ceilalţi: orice ar face Gelli scapă! Capitolul continuă prin a face câteva menţiuni cu privire la viaţa lui Licio Gelli şi la câteva legături cu istoria scrisă a lumii.
În acelaşi timp, aşa cum se va dovedi mai târziu, el dezvoltş legşturi cu Comitetul Naţional de Eliberare, grupări de partizani în care comuniştii erau cei mai numeroşi şi erau sprijiniţi de Cominformul cu sediul la Moscova. Este implicat activ şi în vasta contrabandă de război, de la alimente şi medicamente, până la arme, fiind socotit un om care poate face rost de aproape orice, un descurcăreţ notoriu. Deşi nu are decât puţin peste 20 de ani, Gelli vădeşte deja trăsăturile de caracter care îl vor însoţi întreaga existenţă. În primul rând, o fire cameleonică — niciodată nu ştii bine care-i sunt adversarii reali şi prietenii reali, aflându-se permanent în mai multe bărci. Fasciştilor le spune că s-a infiltrat în rândurile comuniştilor, iar acestora din urmă că le este util în interiorul grupărilor de la Salo. (...) În fine, în ultimul rând, un apetit pentru lucrurile ascunse, conspirative, gen servicii secrete sau grupări oculte.
Ceea ce este cu adevărat interesant, mai ales că nu foarte mulţi vorbesc despre acest "mic şi nesemnificativ detaliu" este faptul că Chirovici pune punctul pe i (multe i-uri rămânând fără puncte...):
După eliberare, Gelli se vede într-o situaţie delicată, întrucât figurează pe liste atât ca un colaborator al comuniştilor cât şi al fasciştilor (este cât pe ce să fie executat pentru această din urmă activitate). Aici apare prima mişcare cu adevărat misterioasă a lui Gelli: ia legătura cu CIC (Counter Intelligence Corp) a Armatei a V-a americane; nu se ştie ce oferă, dar este eliberat şi i se permite refugiul în Sardinia, unde avea o soră. (...) În Sardinia îşi creează legenda de erou al rezistenţei antifasciste şi primeşte din partea Comitetului Naţional de Eliberare o patalama la mână în acest sens, pe care o va folosi mereu mai târziu.
Dar lucrurile devin mai interesante, căci Marele Maestru afirmă în continuare următoarele:
Dar în anul 1945, Gelli este arestat pentru prima oară oficial, în urma acuzaţiilor de activitate fascistă. El contactează SIM (serviciul secret militar, viitorul SISMI) şi oferă la schimb o listă de 50 de nume de pretinşi colaboratori ai Gestapo-ului german în zona Toscana, colaboratori secreţi care încă erau în libertate. Este eliberat, informaţiile fiind considerate foarte preţioase. De unde avea Gelli o asemenea listă? Probabil că în perioada republicii de la Salo fusese el însuşi aproape — dacă nu colaborator direct — de serviciile germane. La începutul anilor 1950 se va vehicula pentru prima oară o altă ipoteză. Prin intermediul kominterniştilor infiltraţi în mişcările de partizani din Italia, Gelli ar fi fost racolat de ruşi, dacă nu cumva racolarea s-ar fi produs încă din Spania. Ruşii i-ar fi furnizat lui Gelli lista respectivă pentru a-i salva pielea şi a-l face util noilor servicii de informaţii italiene.
Şi acum urmează o incursiune în perioada anilor 30 ai lui Gelli.
Părăseşte Toscana şi pleacă la Roma — are doar 30 de ani, dar dispune deja de o experienţă de viaţă considerabilă şi de câteva conexiuni utile. Prozaic, se angajează la o fabrică de saltele. Dar câţiva ani mai târziu, la inaugurarea unei noi unităţi a companiei, este prezent Giulio Andreotti, pe atunci o stea în plină ascensiune a Partidului Democrat-Creştin şi ministru al Apărării. Lucrările de extindere ale companiei fuseseră încredinţate firmei unui ginere al lui De Gasperi, mentorul politic al lui Andreotti. Gelli învăţase de mult că şperaclul cel mai potrivit pentru a deschide uşile sunt banii...
Chirovici explică conexiunile oficiale (?) incipiente (?) ale lui Gelli cu Marele Orient al Italiei (fondatorul Marii Loji Naţionale din România pe care Chirovici a păstorit-o ani de zile de-a rândul).
Devine mason în cadrul Lojii Romagnosi din componenţa Grande Oriente D’Italia (GOI) în anul 1963, iar din anul 1966 devine membru în Loja Hod, condusă de un demnitar al GOI, Marele Maestru Adjunct Roberto Ascarelli, un cunoscut avocat. Cinci ani mai târziu, Licio Gelli se lansează în aventura vieţii lui: constituirea Lojii P2, care va antrena declanşarea celui mai mare scandal al masoneriei internaţionale din toate timpurile.
Bineînţeles, însă este vorba de cel mai mare scandal cunoscut şi, prin urmare mediatizat, căci pentru cei care cunosc, există şi lucruri mai grave care au avut loc, având la baza tot personaje dubioase. Vezi un război de secesiune şi independenţă, vezi asasinate celebre etc.
În anul 1971, Marele Maestru al GOI, Lino Salvini, îi dă voie lui Gelli să constituie Loja P2 (denumirea în sine este misterioasă, deoarece nu se ştie să fi existat vreo Lojă P1 vreodată), cu posibilitatea de a face iniţieri secrete, iar cei iniţiaţi să nu figureze în scriptele GOI. Conform Constituţiei şi Regulamentului de care pomeneam mai sus, aşa ceva era complet interzis — fiecare membru completa o fişă care se regăsea în Registrul de la sediul GOI. În fapt, Salvini, din motive pe care le vom desluşi în cele ce urmează, măcar parţial, şi deschide lui Gelli porţile masoneriei pentru a-i permite realizarea visului său din aceşti ani — constituirea, sub o umbrelă protectoare, a unei reţele de interese dintre cele mai toxice, aşa cum se va dovedi în cele din urmă.
În aceeaşi ordine de idei, Chirovici încearcă să explice şi ce a dus, ulterior, la declanşarea procedurilor de închidere oficială a acelei faimoase Loji masonice din Italia.
După doar un an, Marele Maestru Lino Salvini îşi dă seama că lucrurile scapă complet de sub control şi îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu activitatea Lojii P2. Într-un cerc restrâns, el blamează prezenţa prea accentuată a militarilor de rang înalt şi a politicienilor de dreapta, şi îşi exprimă bănuiala că loja poate fi centrul de propagare a unei lovituri de stat. Mai mult, un demnitar al GOI, Ferdinando Accornero, îi prezintă lui Salvini un dosar cu probe în care se demonstrează că Gelli a fost fascist, că subminează preceptele masonice şi că în intimitate pretinde că îl are pe Marele Maestru la degetul mic. Totuşi, cel care câştigă momentan partida este Gelli. Mai târziu, s-a aflat că Salvini era amestecat în nişte chestiuni financiare destul de controversate. Prietenii lui Gelli din serviciile secrete îi oferiseră acestuia informaţiile necesare pentru a „îmblânzi“ atitudinea lui Salvini. Numai că Gelli adusese P2 într-o situaţie pe care nici Salvini nu o mai putea controla. Aşa că se pune la cale o adevărată lovitură de teatru, menită să-i spele obrazul lui Salvini şi în acelaşi timp să-i consolideze poziţia lui Gelli. În decembrie 1974, în cadrul unei întâlniri între conducătorii lojilor din GOI, se decretează „dărâmarea“ Lojii P2 (adică desfiinţarea ei). Lumea plecă acasă liniştită. Dar în primăvara lui 1975, loja îşi reia activitatea în urma unui decret al lui Salvini, de astă dată sub directa supraveghere a Marelui Maestru pentru „o perioadă de probă“. Aşadar, pentru P2 nu se mai aplică regulamentele „ordinare“, ea devenind un stat, în stat, la propriu.
Pe la jumătatea capitolului, Marele Maestru Chirovici începe să povestească despre programul secret realizat în laboratoarele Lojii P2 a lui Licio Gelli. De asemenea menţionează şi faptul că Salvini, adică Marele Maestru, pleacă, iar scandalul şi întrebările rămân. Brusc, atinge şi "relaţia" cu România şi URSS.
În anul 1979, explodează alte două bombe. Prima: se află că „anticomunistul“ Gelli, acuzat până acum de legături cu extrema dreaptă şi de trecut fascist, lucrează intens pe linie de afaceri cu ţări... comuniste, cum ar fi URSS sau România. (...) În anul următor, 1980, Gelli iese la rampă şi dă un amplu interviu în cotidianul Corriere della Sera, în care respinge toate acuzaţiile şi îşi susţine viziunea politică, pretinzând că se încadrează strict în limitele democraâiei. În treacăt fie spus, redactorul-şef al ziarului era membru al P2, ca şi reporterul care a luat interviul, de altfel...
În încheierea acestui episod menit a întări pe celelalte, voi da citire unui ultim paragraf din capitolului în care Chirovici vorbeşte despre Gelli:
La începutul anului 2000 mă aflam la New York, la Michael Jordan’s Restaurant, în compania unui om foarte bine informat vizavi de fenomenul criminalităţii organizate în SUA. I-am atras atenţia asupra unui articol pe care Le Monde îl publicase recent, intitulat „Mafia venită din frig“, despre crima organizată de emanaţie rusă şi despre ferocitatea cu care aceasta cucereşte noi teritorii, inclusiv în SUA, spulberând puterea „Familiilor“ de altădată. Interlocutorul mi-a spus: "Crede-mă, băieţii ăştia, macaronarii, sunt încă foarte, foarte puternici. Ruşii sunt încă nişte copii.".
Paragrafe citate din "Licio Gelli, Contele de Saint Germain în variantă spagheti" de Eugen-Ovidiu Chirovici, fost Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România (la acea vreme în funcţie).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu