Evreul Marcel Schapira este un bulgar informator al securităţii comuniste

Da, ştiu ca pe mulţi surprinde mai ales pe Masonii de dreapta din România. Schapira este un evreu, este un bulgar, este un informator, este un colaboraţionist, este un escroc, este un mitoman prin definiţie şi un şantajist de mare clasă... ah, şi ca să nu uit unul care a prostit pe mulţi, începând cu sonore nume din România. Sunt mulţi care facă mătănii în faţa lui Schapira.

Păi doar să-i analizăm numele. Şi, şi mai interesant, să ne aducem aminte de unde vine, cum a ajus, cum a fugit şi câtă diversiune şi rău a făcut României. Acest "negustoraş" (şi las în ghilimele căci nu vreau să jignesc adevăraţii negustori şi breasla lor) este un cadavru masonic, în curând unul uman. Evreul bulgar a venit in România tocmai de la Sofia (este născut în 1919 la Sofia, în Bulgaria), prin urmare bulgar getbeget.

Ce studii are bulgarul? PATRU CLASE!!! Şi nu glumesc. Cum a ajus să aibe diplome este o altă poveste. Este posibil, spun unii să fi ajuns la liceu, dar de bacalaureat nimeni nu vrea să audă. Este o minciună! Pretins avocat, consilier juridic, acest mitoman trădător de ţări şi nu deţară căci a trădat Bulgaria, România şi... Franţa.

În 1948 ajunge în România, exact când se instalau comuniştii. Doamne ce coincidenţă! Aşa cum declară chiar şi Schapira nonşalant (ATENŢIE): "(...) am profitat de seria întreagă de condiţii asociate, care au favorizat plecarea mea, şi mai târziu, plecarea părinţilor mei, cu care m-am revăzut la Paris. Am avut posibilitatea de a avea o viză franceză, care mi-a fost acordată de Guvernul Francez pe motive de servicii aduse Franţei altădată,  şi am avut şi circumstanţe care au favorizat obţinerea unui paşaport, deci viză şi paşaport. Or, n-aveam viză de trecere prin toate ţările, însă am reuşit totuşi să traversez cu trenul, plecând din Bucureşti, pană la sosirea mea la Paris, în luna august 1948. (...) un concurs de împrejurări mi-a permis de a avea viză pe intrarea principală la venirea in Franţa. (...) Am plecat foarte confortabil, la clasa I-a, vagon-lit, am fost ajutat de o organizaţie internaţională, care mi-a trimis biletul de vagon-lit până la Paris".

Cărui guvern francez a prestat servicii când el abia venise în România? Care circumstanţe asociate şi favorabile? Ba mai mult, recunoaşte că a trecut ilegal prin toate ţările până la Paris??? Intrarea principală, care? Ha!!! Şi toate astea făcute la aproape 28 de ani. dar ce important era bulgăraşul nostru... Clasa I? Vagon-lit?

Şi acum, să nu cazi de pe scaun (păcat că regretatul Cajal a murit, Dumnezeu să-l ierte)! Cică Schapira a absolvit Facultatea de Drept şi Facultatea de Litere şi Filosofie. Ba mai mult, şi-a dat bacalaureatul împreună cu Nicuşor Cajal. Da, vorbim despre acelaşi Cajal!!!

Schapira avea rude cu stare în Franţa? Da, mătuşa soţiei sale era căsătorită cu un primar francez, dar nu aceasta este atât de interesantă pe cât ceea ce urmează. Să-l cităm pe Schapira: " (...)prima mea problemă, cea de a găsi o casă, era una din cele mai mari probleme în Franţa. Imposibil de găsit, chiar plătind sume importante. După aproape un an de zile, tatăl meu şi mama mea, trecând clandestin graniţa, au părăsit România, au ajuns la noi aici. Ne-au trebuit câteva mijloace să rezistăm, şi mai târziu, tatăl meu a creat o societate, la care am participat şi eu. În acelasi timp, am inceput să practic profesia de consilier juridic, aveam la început un birou, asociat fiind cu fostul avocat şi scriitor din România, Gerard Serbănescu, dacă aţi auzit de el, care a scris cărţi şi despre masonerie şi despre celţi, druizi, îi plăcea mult să scrie... Si am avut un birou cu el, de consilier juridic, asta era a fost prima mea profesie. (...) La un moment dat, Serbănescu m-a părăsit, s-a dedicat complet scrierii unor carţi istorice, iar eu am preluat tot biroul".

De unde mama naibii avea sume importante, de unde a avut bani să deschidă o societate împreună cu taăl său? Totuşi, trebuie să ne întrebăm toate acestea. Deci abia ajunsese şi avea deja două afaceri... Mai mult, preia şi partea de afacere a asociatului său...

Dar să vedem şi cât de bine s-au înţeles părinţii bulgarului cu maghiarii: "(...) părinţii mei au plecat clandestin. Au trebuit să plece părăsind casa cu mobila, cu totul, într-o noapte... Au plătit pe cineva care să-i ducă, devenise foarte periculos, şi din cauza funcţiei mele. Şi tatăl meu, mama mea, sora mea si cumnatul meu, adică sora mea cu soţul ei şi părinţii mei, au plecat cu maşina până la graniţa cu Ungaria, undeva lângă Curtici, unde oameni specialişti, cum se zice, ? passeurs ?, i-au trecut în Ungaria, unde au fost arestaţi. (...) Un ofiţer tânăr ungur, care a văzut că mama mea avea părul alb - i s-a făcut probabil milă - le-a dat lucrurile confiscate, le-a dat inapoi  bijuteriile şi le-a spus: luaţi drumul înapoi spre Budapesta, nu vorbiţi cu nimeni şi nu veţi întâlni nici un militar! Şi la Budapesta, aveau o adresă unde s-au dus - era organizat -, unde au plătit şi i-au dus in Austria. În Austria, au stat 6 luni la Viena, şi de acolo au plătit un avion privat, care i-a dus din Viena la Paris".

Să fiu al... dacă nu au avut atât de mult noroc şi, mai mult, bani pentru maşini, şederi la Budapesta şi Viena, avion particular... Păi până când şi Regele a plecat cu trenul... Dar atenţie, totul se petrecea în 1949. Asta după ce el abia ajunsese în 1948. Cum de a reuşit să devină o persoană "atât de importantă şi influentă". Pare a fi un banc prost pentru proşti.

Şi acum aveţi iar grijă să nu cădeţi de pe scaune. Schapira declară: "Aveam apartamente mobilate, dar nu încăpea toata lumea, eram patru familii. Am reusit să găsim o vilă în jurul Parisului cu şase camere, aşa că fiecare familie şi-a luat dormitorul,  doamnele făceau bucătărie, se împărţeau, era ca un trib". Poate ca un kibutz. Şi continuă: "Aşa am locuit mulţi ani de zile, până când părinţii mei au cumpărat un alt apartament, datorită evoluţiei carierei mele comerciale".

"(...) eu m-am născut la Sofia. (...) am cerut un paşaport bulgar la Bucureşti (fiind născut acolo, legea îmi permitea). I-am rugat şi mi-au dat. Mi-am susţinut cererea puternic, şi mi-au dat un paşaport bulgar şi cu un paşaport bulgar am putut să ies afară. Am ieşit ca cetăţean bulgar. (...) Pot să spun că vorbesc şi astăzi bulgăreşte, fiindcă vorbeam acasă cu mama mea".

Eh, mai vrea cineva o altă dovadă? Trebuie menţionat şi faptul că ciupind franceză şi română, ajuns la Paris, Schapira a început să facă traduceri pentru bătrânele românce cu stare, aflate în exil, multe dintre ele fără familie. Astfel, le intra în graţii şi devenea moştenitorul lor. Astfel şi-a făcut averea despre care vorbeşte.

Cum a reuşit trădătorul să fugă din România? Cu un paşaport bulgăresc. Păi dacă cineva crede că se pleca uşor fără a avea relaţii cu comuniştii sau altceva (adică paşaportul bulgăresc) se înşeala sau, mai bine spus, nu cunoaşte situaţia de la acea vreme. Da, a fost iniţiat în România însă nu a atin niciodată gradul de Maestru Mason. A avut acte falsificate de un al trădător, masonul Gravian.

Ajuns în Franţa a încercat să rupă şi el câte ceva de la Fraţii cu milă şi dare de mână. După o lovitură de teatru reuşeşte să măsluiască alegerile într-o Lojă din Paris, unde ajunge şef, adică Venerabil. Ca să eliminăm din start orice posibilă neînţelegere, dacă mai există masoni bătrâni, ei pot confirma să bulgarul Schapira a fost informator al securităţii comuniste cu privire la activităţile masonilor aflaţi în exil la Paris.

Dar ce crede Schapira şi cum vede universitatea masoneriei - Ritul Scoţian? Iată: "Aşa, ca un fel de Consiliu Administrativ al unei societăţi. Se alege un preşedinte, un Mare Comandor de gradul 33, care are puteri foarte mari".

În Supremul Consiliu iregular din Franţa (cel regular recunoscut este cel de la GLNF - Supreme Conseil pour la Roumanie) reuşeşte să se strecoare şi să capete gradul 18. Brusc ajunge la gradul 33, cel mai mare, dar... surpriză: gradul este primit de la o nulitate în ceea ce priveşte autoritatea masonică: masonul Gavrilescu. Brusc, bulgarul se auto-numeşte Suveran Mare Comandor, imediat după ce moare Fred Cerkez, ultimul adevărat Suveran Mare Comandor. Frumoasă mişcare, nu?

Schapira declara nonşalant (ceea ce revoltă pe mulţi la Paris): "Am gradul cel mai mare şi am fost Şef Suprem în Consiliu, adică Mare Comandor".

Şi de aici începe circul evreului. Face scandal, linguşeşte şi se plânge în stânga şi dreapta. Este radiat din masoneria franceză şi dat afară din Loja România Unită şi din Grande Loge de France după ce liderii de la Paris află de falsurile în acte, furtul şi falsul intelectual săvârşit de bulgar. Ca să se răzbune pe "proştii" de francezi şi români, evreul fură arhiva şi piesele de mobilier din Lojă, ba mai mult, fură şi banii deţinuţi de loja masonică România Unită.

Schapira: "Nu sunt toţi masoni, dar masoneria e în slujba poporului român". Deci există şi masoni români anti-România. Şi o spune el, cel care l-a luat în braţe mai întâi pe Dan Amadeu Lăzărescu (tatăl vitreg al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu), apoi pe Costel Iancu, apoi pe Lucian Cornescu Ring şi acum pe Constantin Bartolomeu Săvoiu cu Horia Nestorescu-Bălceşti cu tot cu "suplimentul" Licio Gelli de la Loja P2.

Şi din una în alta o dă în politică, şi ce mai politică. Deci Schapira a fugit din România cu paşaport bulgăresc şi a vrut să se ducă la Marele Orient al Franţei care, zice el, era de stânga. interesant nu??? Dar să fim atenţi la cum o spune: "Marele Orient, unde noi n-am vrut să mergem,  sunt foarte... sunt de stânga, şi cea mai mare parte". Bun, lăsând exprimarea incorectă într-o română bulgărească, trebuie să precizez o chestiune esenşială: unul din oamenii importanţi din staff-ul de campanie al actualului preşedinte francez DE DREAPTA, este fost Mare Maestru la Marele Orient... Deci ce ne spune Schapira? Bun, poate fi din cauza vârstei care-i joacă... pe piese de Alzheimer.

Pentru a face încă o lămurire cu privire la veridicitatea celor citate, este vorba despre un interviu acordat de Schapira acum câţiva ani. La vremea aceea era preşedinte Ion Iliescu, un Iliescu despre care Schapira spune: "Iliescu acuma e preşedinte, nu-i de calitatea lui Titulescu, P. Carp, Grigore Filipescu (...). (...) În ceea ce priveşte pe Iliescu, cel puţin el ştie astăzi să pară ales, cât şi ceea ce nu trebuie să facă. Şi e poate mai inteligent decât alţii". Mai târziu veţi înţelege de ce am făcut referire la acest citat. La un an după ce a spus toate acestea, evreul, bulgarul Schapira-i va strânge mână şi mulţumi lui Ion Iliescu. Bun, trecând puţin peste lăfăiala în laude personale şi agramate, pe alocuri false ("Datoria a fost întotdeauna sfântă pentru mine. Aşa am ajuns şi cel mai titrat, sunt Mare Comandor Emerit din România, sunt Mare Maistru de Onoare al Marii Loje de aici"), trebuie menţionat faptul că nu trebuie uitată povestea cu studiile lui Scapira.

"Şi am plecat în 48. Nu, mai devreme n-aveam dreptul. Eu eram de origine israelit. Eu nu aveam voie. Nu aveam dreptul, eram excluşi din Universităţi şi se făcuseră şcoli speciale pentru evrei. O şcoală de medicină, unde Nicuşor Cajal, un mare academician, si-a făcut studiile. Au făcut Politehnica evreiască, unde ieşeau foarte buni ingineri, unde erau profesori buni. Şi profesorii erau daţi afară din Universităţi. Şi atunci, angajau alţi profesori, unii nu prea buni, alţii buni. Iar cei care erau foarte buni, fiind evrei, profesau în şcoli dintr-astea, şi au creat specialişti, matematicieni, ingineri, ş.a.m.d. Dar drept n-am avut la Facultatea de Drept. Au făcut Filosofia, Medicină şi Inginerie". Nu cumva anulează ceea ce a spus puţin mai sus referitor la studii? Ba mai mult, recunoaşte şi că este... care nu este o crimă, dar în cazul său...

Bun nu am să intru în povestea cu generalul francez De Gaulle, care-l aprecia pe Schapira fără a-l cunoaşte şi nici cum a semnat acte pentru el special fără să clipească etc... Şi nu are rost pentru că încă mai trăiesc persoane la Paris care por informa toate acestea.

Trecând puţin peste acestea, ajungem într-un area regal pe care Schapira nu l-a putut atinge vreodată şi nici înţelege. Schapira afirma că Majestatea Sa Regele Mihai I al României a cerut favoruri şi cui... tocmai lui??? Cu tot respectul pentru Majestatea Sa, aş putea spune săracul Rege... "Eu l-am văzut de multe ori pe Rege, şi o dată, chiar mi-a cerut să intervin. Venise la cimitirul românesc din Alsacia, unde erau ostaşi români şi m-a rugat (îi era frică, fiindcă primise ameninţări), şi a vrut să-i asigur protecţie. Şi atunci am intervenit la Ministerul de Interne, la serviciile speciale, să-l păzească pe Rege. L-au aşteptat maşini, de la frontieră, l-au condus până acolo, fără ca el să vadă. Aveam relaţii foarte bune".

Schapira a recunoscut şi că avea rude în guvernul comunist: "Am doi veri care au devenit membri în guvern, la Tineret, şi care au venit aici".

Şi din una în alta, Schapira se scapă: "(...) serii de rapoarte care sunt la Securitate au fost făcute de mine, fiindcă erau trimişi speciali ca să facă un raport. Mi-au povestit. Era un medic aici, într-o inspecţie, care urmărea, şi m-a întrebat, domnule Schapira, dumneavoastră faceţi propagandă împotriva noastră? Şi cum s-a întors acolo i s-a spus ştiţi că aţi fost la masă la restaurantul cutare şi cutare. Eu ştiam că la acest restaurant românesc, patronul era şef la Securitate".

Va urma istoria masonică a lui Marcel Schapira şi mizeriile făcute în România, pentru destabilizare, după 1993.

Ce spune Eugen-Ovidiu Chirovici despre Licio Gelli

După ce am aflat (prea mult spus) cine este cu adevărat Licio Gelli (contele, mafiotul şi masonul), a sosit momentul să aflăm şi ce crede unul din liderii masonilor despre el şi a sa poveste. Acest material vine ca o întărire "masonică" a celor afirmate în episoadele trecute despre Licio Gelli şi a sa Lojă P2. Eugen-Ovidiu Chirovici îi dedică un capitol întreg lui Licio Gelli în una din cărţile sale.

Voi da citire primului paragraf din capitolul dedicat lui Gelli. Astfel vreau să încep incursiunea în viziunea (cel puţin beletristică) a fostului Mare Maestru despre ceea ce crede el...

„Secretele lui Sindona nu cântăresc nici cât un fulg faţă de cele ale lui Bontante“, avea să afirme, scriam mai sus, mafiotul „pocăit“ Tommaso Buscetta. Iar secretele lui Sindona, Calvi şi Bontante la un loc nu cântăresc nici cât un fulg faţă de cele ale lui Licio Gelli, am adăuga noi. În toată istoria frământată a Italiei postbelice nu a existat o figură mai controversată, mai misterioasă şi mai dificil de desluşit decât Venerabilul celebrei Loji Propaganda Due. Acuzat de unii că ar fi fost agent KGB infiltrat la cele mai înalte nivele, de alţii că era agent CIA, Gelli a sfârşit prin a dejuca toate planurile Justiţiei de a-l înfunda şi nu a împărtăşit destinul tragic al unui Sindona sau Calvi. Licio Gelli a repetat în variantă „spaghetti“ în acele decenii istoria unui soi de Conte de Saint Germain, despre care se spunea că este nemuritor şi deţine secretul preschimbării plumbului în aur. Gelli nu avea nevoie de plumb ca să găsească aur, dar ştia să transforme orice conjunctură într-o sursă consistentă de profit.

Eh... nu putem constata decât faptul că şi el remarcă aceleaşi lucruri ca ceilalţi: orice ar face Gelli scapă! Capitolul continuă prin a face câteva menţiuni cu privire la viaţa lui Licio Gelli şi la câteva legături cu istoria scrisă a lumii.

În acelaşi timp, aşa cum se va dovedi mai târziu, el dezvoltş legşturi cu Comitetul Naţional de Eliberare, grupări de partizani în care comuniştii erau cei mai numeroşi şi erau sprijiniţi de Cominformul cu sediul la Moscova. Este implicat activ şi în vasta contrabandă de război, de la alimente şi medicamente, până la arme, fiind socotit un om care poate face rost de aproape orice, un descurcăreţ notoriu. Deşi nu are decât puţin peste 20 de ani, Gelli vădeşte deja trăsăturile de caracter care îl vor însoţi întreaga existenţă. În primul rând, o fire cameleonică — niciodată nu ştii bine care-i sunt adversarii reali şi prietenii reali, aflându-se permanent în mai multe bărci. Fasciştilor le spune că s-a infiltrat în rândurile comuniştilor, iar acestora din urmă că le este util în interiorul grupărilor de la Salo. (...) În fine, în ultimul rând, un apetit pentru lucrurile ascunse, conspirative, gen servicii secrete sau grupări oculte.

Ceea ce este cu adevărat interesant, mai ales că nu foarte mulţi vorbesc despre acest "mic şi nesemnificativ detaliu" este faptul că Chirovici pune punctul pe i (multe i-uri rămânând fără puncte...):

După eliberare, Gelli se vede într-o situaţie delicată, întrucât figurează pe liste atât ca un colaborator al comuniştilor cât şi al fasciştilor (este cât pe ce să fie executat pentru această din urmă activitate). Aici apare prima mişcare cu adevărat misterioasă a lui Gelli: ia legătura cu CIC (Counter Intelligence Corp) a Armatei a V-a americane; nu se ştie ce oferă, dar este eliberat şi i se permite refugiul în Sardinia, unde avea o soră. (...) În Sardinia îşi creează legenda de erou al rezistenţei antifasciste şi primeşte din partea Comitetului Naţional de Eliberare o patalama la mână în acest sens, pe care o va folosi mereu mai târziu.

Dar lucrurile devin mai interesante, căci Marele Maestru afirmă în continuare următoarele: 

Dar în anul 1945, Gelli este arestat pentru prima oară oficial, în urma acuzaţiilor de activitate fascistă. El contactează SIM (serviciul secret militar, viitorul SISMI) şi oferă la schimb o listă de 50 de nume de pretinşi colaboratori ai Gestapo-ului german în zona Toscana, colaboratori secreţi care încă erau în libertate. Este eliberat, informaţiile fiind considerate foarte preţioase. De unde avea Gelli o asemenea listă? Probabil că în perioada republicii de la Salo fusese el însuşi aproape — dacă nu colaborator direct — de serviciile germane. La începutul anilor 1950 se va vehicula pentru prima oară o altă ipoteză. Prin intermediul kominterniştilor infiltraţi în mişcările de partizani din Italia, Gelli ar fi fost racolat de ruşi, dacă nu cumva racolarea s-ar fi produs încă din Spania. Ruşii i-ar fi furnizat lui Gelli lista respectivă pentru a-i salva pielea şi a-l face util noilor servicii de informaţii italiene.

Şi acum urmează o incursiune în perioada anilor 30 ai lui Gelli.

Părăseşte Toscana şi pleacă la Roma — are doar 30 de ani, dar dispune deja de o experienţă de viaţă considerabilă şi de câteva conexiuni utile. Prozaic, se angajează la o fabrică de saltele. Dar câţiva ani mai târziu, la inaugurarea unei noi unităţi a companiei, este prezent Giulio Andreotti, pe atunci o stea în plină ascensiune a Partidului Democrat-Creştin şi ministru al Apărării. Lucrările de extindere ale companiei fuseseră încredinţate firmei unui ginere al lui De Gasperi, mentorul politic al lui Andreotti. Gelli învăţase de mult că şperaclul cel mai potrivit pentru a deschide uşile sunt banii...

Chirovici explică conexiunile oficiale (?) incipiente (?) ale lui Gelli cu Marele Orient al Italiei (fondatorul Marii Loji Naţionale din România pe care Chirovici a păstorit-o ani de zile de-a rândul).

Devine mason în cadrul Lojii Romagnosi din componenţa Grande Oriente D’Italia (GOI) în anul 1963, iar din anul 1966 devine membru în Loja Hod, condusă de un demnitar al GOI, Marele Maestru Adjunct Roberto Ascarelli, un cunoscut avocat. Cinci ani mai târziu, Licio Gelli se lansează în aventura vieţii lui: constituirea Lojii P2, care va antrena declanşarea celui mai mare scandal al masoneriei internaţionale din toate timpurile.

Bineînţeles, însă este vorba de cel mai mare scandal cunoscut şi, prin urmare mediatizat, căci pentru cei care cunosc, există şi lucruri mai grave care au avut loc, având la baza tot personaje dubioase. Vezi un război de secesiune şi independenţă, vezi asasinate celebre etc.

În anul 1971, Marele Maestru al GOI, Lino Salvini, îi dă voie lui Gelli să constituie Loja P2 (denumirea în sine este misterioasă, deoarece nu se ştie să fi existat vreo Lojă P1 vreodată), cu posibilitatea de a face iniţieri secrete, iar cei iniţiaţi să nu figureze în scriptele GOI. Conform Constituţiei şi Regulamentului de care pomeneam mai sus, aşa ceva era complet interzis — fiecare membru completa o fişă care se regăsea în Registrul de la sediul GOI. În fapt, Salvini, din motive pe care le vom desluşi în cele ce urmează, măcar parţial, şi deschide lui Gelli porţile masoneriei pentru a-i permite realizarea visului său din aceşti ani — constituirea, sub o umbrelă protectoare, a unei reţele de interese dintre cele mai toxice, aşa cum se va dovedi în cele din urmă.

În aceeaşi ordine de idei, Chirovici încearcă să explice şi ce a dus, ulterior, la declanşarea procedurilor de închidere oficială a acelei faimoase Loji masonice din Italia.

După doar un an, Marele Maestru Lino Salvini îşi dă seama că lucrurile scapă complet de sub control şi îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu activitatea Lojii P2. Într-un cerc restrâns, el blamează prezenţa prea accentuată a militarilor de rang înalt şi a politicienilor de dreapta, şi îşi exprimă bănuiala că loja poate fi centrul de propagare a unei lovituri de stat. Mai mult, un demnitar al GOI, Ferdinando Accornero, îi prezintă lui Salvini un dosar cu probe în care se demonstrează că Gelli a fost fascist, că subminează preceptele masonice şi că în intimitate pretinde că îl are pe Marele Maestru la degetul mic. Totuşi, cel care câştigă momentan partida este Gelli. Mai târziu, s-a aflat că Salvini era amestecat în nişte chestiuni financiare destul de controversate. Prietenii lui Gelli din serviciile secrete îi oferiseră acestuia informaţiile necesare pentru a „îmblânzi“ atitudinea lui Salvini. Numai că Gelli adusese P2 într-o situaţie pe care nici Salvini nu o mai putea controla. Aşa că se pune la cale o adevărată lovitură de teatru, menită să-i spele obrazul lui Salvini şi în acelaşi timp să-i consolideze poziţia lui Gelli. În decembrie 1974, în cadrul unei întâlniri între conducătorii lojilor din GOI, se decretează „dărâmarea“ Lojii P2 (adică desfiinţarea ei). Lumea plecă acasă liniştită. Dar în primăvara lui 1975, loja îşi reia activitatea în urma unui decret al lui Salvini, de astă dată sub directa supraveghere a Marelui Maestru pentru „o perioadă de probă“. Aşadar, pentru P2 nu se mai aplică regulamentele „ordinare“, ea devenind un stat, în stat, la propriu.

Pe la jumătatea capitolului, Marele Maestru Chirovici începe să povestească despre programul secret realizat în laboratoarele Lojii P2 a lui Licio Gelli. De asemenea menţionează şi faptul că Salvini, adică Marele Maestru, pleacă, iar scandalul şi întrebările rămân. Brusc, atinge şi "relaţia" cu România şi URSS.

În anul 1979, explodează alte două bombe. Prima: se află că „anticomunistul“ Gelli, acuzat până acum de legături cu extrema dreaptă şi de trecut fascist, lucrează intens pe linie de afaceri cu ţări... comuniste, cum ar fi URSS sau România. (...) În anul următor, 1980, Gelli iese la rampă şi dă un amplu interviu în cotidianul Corriere della Sera, în care respinge toate acuzaţiile şi îşi susţine viziunea politică, pretinzând că se încadrează strict în limitele democraâiei. În treacăt fie spus, redactorul-şef al ziarului era membru al P2, ca şi reporterul care a luat interviul, de altfel...

În încheierea acestui episod menit a întări pe celelalte, voi da citire unui ultim paragraf din capitolului în care Chirovici vorbeşte despre Gelli:

La începutul anului 2000 mă aflam la New York, la Michael Jordan’s Restaurant, în compania unui om foarte bine informat vizavi de fenomenul criminalităţii organizate în SUA. I-am atras atenţia asupra unui articol pe care Le Monde îl publicase recent, intitulat „Mafia venită din frig“, despre crima organizată de emanaţie rusă şi despre ferocitatea cu care aceasta cucereşte noi teritorii, inclusiv în SUA, spulberând puterea „Familiilor“ de altădată. Interlocutorul mi-a spus: "Crede-mă, băieţii ăştia, macaronarii, sunt încă foarte, foarte puternici. Ruşii sunt încă nişte copii.".

Paragrafe citate din "Licio Gelli, Contele de Saint Germain în variantă spagheti" de Eugen-Ovidiu Chirovici, fost Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România (la acea vreme în funcţie).

Săvoiu, Nestorescu-Bălceşti şi informatorul Marcel Schapira vor destabilizarea României şi a Marii Loji Naţionale din România

Nu era de ajuns. Procesul este abia la început, iar planurile pentru România includ destabilizarea masonilor români, pentru a prelua puterea instituţiilor fundamentale ale României (şi serviciile sunt vizate de învăţăceii lui Gelli - va urma un capitol special, amplu şi detaliat). Pentru a pregăti terenul înainte de întâlnirea strategică cu MAFIOTUL şi masonul Licio Gelli (cel care a distrus Italia şi a răsturnat cel puţin două Guverne), grupul infractor Săvoiu & Nestorescu-Bălceşti a realizat o vizită la Paris, unde s-au reunit cu bulgarul Marcel Schapira, informatorul securităţii din exilul românesc şi turnătorul de masoni români care au crezut că au scăpat de mâna lungă a securităţii.

Discuţiile celor trei (chiar dacă au fost patru, dacă nu-l uităm şi pe controversatul Victor Agapicescu) de la finele lui noiembrie 2010 au avut la bază practic destabilizarea masoneriei din România şi a Marii Loji Naţionale din România, dar şi a Supremului Consiliu condus de Costel Iancu. Horia Nestorescu-Bălceşti, acest falsificator nativ pseudo-istoric al (cică) Masoneriei române, spune că Schapira este "memoria vie a Masoneriei române" şi că va scoate o carte intitulată "De la Moroiu la Schapira. 130 de ani de Masonerie". Adică în traducere: DE LA UN GENERAL ROMÂN (parte a războiului de independenţă)  LA UN BULGAR (informator şi turnător de masoni pentru securitatea română, cel care a fugit din România NU cu un paşaport românesc...).

În aceleaşi conversaţii purtate, spune că "Doar datorită lui Schapira peste 40 de ani drapelul românesc a stat la loc de cinste la toate reuniunile internaţionale". Adică ce vrea să spună pseudo-istoricul? Că România nu a avut valorile sale înainte de 1989? Că bulgarul ne reprezenta pe noi? Poate doar cu acordul Moscovei, pentru că el venea de la Sofia (într-un alt material voi reveni cu o amplă completare despre cine este cu adevărat acest Marcel Schapira). Gâdilat suficient, Schapira le spune "învăţăceilor": "Faceţi un act patriotic de cea mai înaltă calitate". Păi dacă acesta este un act patriotic atunci cred că restul celor care mai cred în patriotism ar trebui să se considere din start ce?

Laudele în grupul infracţional au continuat. Săvoiu lăudându-se că este descendentul unei familii de boieri din Oltenia (voi reveni cu informaţii suplimentare despre dezlipirea Olteniei de România în viitor şi voi face referiri la ce rol fundamental joacă Săvoiu în acest proces), că este arhonte al Bisericii Ecumenice de la Constantinopol... deci cui jură credinţă: Bisericii Ortodoxe Române sau la Istambul?

Ceea ce este interesant, aşa cum spuneam şi în primul material publicat, Săvoiu a fost dat afara de la Lojile din Franţa şi România pentru comiterea de infracţiuni. Citez cuvânt cu cuvânt ce a spus bulgarul Schapira, vorbind cu Săvoiu (MARE ATENŢIE!!!): "Gradul 33 am impresia că ţi l-am conferit eu, decret scris şi semnat de mine personal". Aşadar se confirmă faptul că Săvoiu nu a primit niciun grad nici de la MLNR şi nici de la MLNUR de unde a fost expulzat şi trimis în judecată.

Ăştia trei în frunte cu academicieni (oare cine, oare cine? voi reveni cu detalii) şi alţii, au făcut şi un Rit Scoţian, girat de Schapira, acelaşi Schapira care are cel mai înalt titlu la Constantin (Costel) Iancu şi care apare în revista Forum Masonic. Deci Iancu nu mai este recunoscut de Schapira? Asta înseamnă că lideri de marcă din cultură, artă, politică, din domeniul bancar, din Guvern etc., au rămas fără "regularitate". Chestiunea este mult mai complicată decât pare, însă voi reveni cu un articol special. "Sunt foarte fericit că mă găsesc la baza acestui Suprem Consiliu", afirma Schapira la sfârşitul lui noiembrie 2010.

Cât a plătit (oficial?) Berlusconi pentru a intra în Loja P2?

Licio Gelli recunoaşte că l-a iniţiat pe Silvio Berlusconi în Loja P2

Licio Gelli recunoaşte: eu l-am iniţiat pe dictatorul Juan Peron în Masonerie

Ziua de 11 mai 2009 a rămas în istoria recentă a Masoneriei din America Latină ca o amintire (dulce-)amară. Cel mai important jurnal masonic on-line din America Latină (Diario Masonico), de origine mexicană, a publicat un interviu acordat de Licio Gelli unui jurnalist sud-american. În acel interviu Licio Gelli declara cu o serenitate ce a şocat pe toată lumea: "Peron era Mason, eu l-am iniţiat la Madrid!".

Încă o dovadă a puterii fără limite a lui Licio Gelli, omul care a scris pagini în istoria recentă a mai multor ţări ale lumii, printre care Italia şi Argentina. Gelli şi Loja sa au fost relaţionate cu servicii secrete din peste 30 de ţări importante ale lumii, printre care Statele Unite ale Americii, Italia, Regatul Unit, Argentina, Spania, Germania, Franţa, Libia, România, Israel şi altele. Sper ca acest personaj malefic să nu ajungă să scrie şi istoria României, şi nu cu "instrumente" precum Săvoiu şi Nestorescu-Balceşti, care nu fac altceva decât să necinstească istoria neamului nostru!!!

"Peron era Mason, eu l-am iniţiat la Madrid, în Puerta de Hierro, în iunie 1973. A fost o ceremonie simplă. Nu a fost dificil. Era un rit numic < al orecchio del maestro >", a declarat Licio Gelli via o convorbire telefonică cu jurnalistul sud-american. Gelli se afla la Vila Wanda din localitatea Arezzo, Italia.

Puterea este unul dintre lucrurile mai puţin cunoscute lumii, însă pentru Gelli puterea a fost şi a rămas pur şi simplu o uşă pe care intra şi ieşea după voie. Puterea latentă în care zace contele Licio Gelli învăluie în mister reşedinţa sa ce poartă numele primei soţii, poate una dintre cele mai cunoscute reşedinţe personale din lume. Acolo nu fastul te farmecă, ci misterul din spatele istoriei fiecărui obiect şi, mai ales, din spatele proprietarului său. Gelli a fost relaţionat în inestigaţiile oficiale chiar şi cu moartea Papei Ioan Paul I.

Este interesant pentru că uneori la capătul celălalt al telefonului, atunci când Gelli nu este acasă, o menajeră răspunde spunând: "Comandorul nu este (Il commendatore non si trova)". Este cel puţin ciudat ca de la domn, venerabil, conte sau alte titluri ale lui Gelli cineva să-i spună Comandorul... Menţionez că acest cuvânt se regăseşte în cea mai înaltă titulatură a Ritului Scoţian Antic şi Acceptat (numit de unii Universitatea Masoneriei): Suveran Mare Comandor - şeful RSAA, ceea ce ar însemna că Gelli este un fel de "rector" al Masonilor...

În timpul exilului în Spania şi înainte de cel de-al III-lea guvern al său, Juan Peron a profitat şi a încercat o apropiere faţă de Licio Gelli pentru a avea porţile deschise la Vatican. Peron dorea doar să recupereze corpul neînsufleţit al Evitei Peron, care-i fusese ascuns într-un cimitir din Milano sub numele fals de Maria Magistris.

Gelli a avut o putere discreţionară nu doar în Argentina, ci şi în întreaga Americă Latină. Jose Lopez Rega şi aliaţii săi din armata Argentinei (precum preşedintele de facto, Roberto Viola, sau şeful serviciilor secrete ale dictaturii, Guillermo Suarez Mason). Gelli este păstrătorul unei cutii a pandorei în America Latină şi, prin urmare o posibilă ameninţare pentru multe din guvernele lumii, începând cu cel mai puternic.

Jurnalistul mărturiseşte că într-o zi, pe când aştepta să-i răspundă Gelli pentru a-i confirma obţinerea interviului, sună telefonul şi Gelli spune: "Soseşti în Italia?". După mai multe refuzuri, Gelli era pregătit să arate lumii şi Americii Latine (care ar putea deveni viitorul lumii) cine este şi ce ştie despre istoria nescrisă a acelei părţi a lumii. Dar brusc, Gelli anulează iar interviul cu jurnalistul sud-american. De fapt, cei de la Sony îi propunea să accepte realizarea unui film despre viaţa sa. Interviul nu a fost niciodată acordat în Vila Wanda, ci la telefon, dat fiind faptul că Gelli nu avea timp. Interviul telefonic a scos la iveală...

"Îmi amintesc absolut tot. Din timpul în care era Lanusse, cum a lucrat pentru a face o specie de referendum, de sosirea lui Hector Campora, după doctorul Lastiri. Apoi de Peron şi Isabelita", afirma Licio Gelli cu o oarecare nostalgie.

Acum voi reda un pasaj important din acel interviu istoric:

Reporter: Dumneavoastră încă vorbiţi cu Isabelita?

Gelli: Da. Este în Madrid. Sa căsătorit.

Reporter: Sa căsătorit din nou?

Gelli: Da. Dar nu la Biserică. Sa căsătorit cu un domn în vârstă.

Reporter: Care este numele lui?

Gelli: Nu. Ceea ce v-am spus este că e un domn în vârstă.

După scurta conversaţie, Gelli îi cere reporterului să-l sune mai târziu. Practic întregul interviu a avut loc astfel, fiind format din câteva zeci de scurte convorbiri telefonice. Brusc, înainte de a închide telefonul, Gelli îl întreabă pe jurnalist de preşedinta Argentinei, spunându-i să-i trimită interviul via poştă.

Abia în vară a răspuns la telefon, spunându-i jurnalistului: "Nu, nu a fost în vacanţă. Am fost în spital. M-am întors sâmbătă. Sunt mai bine. An nevoie de vreo zece zile de refacere. Vă răspund la întrebări cu plăcere. Dar în timpul celor zece zile de refacere. Vorbim mai încolo".

Gelli este sunat din nou, dat fiind faptul că nu răspundea la telefon. Şi astfel începea aventura în trecut cu cel mai cunoscut Mason al contemporaneităţii şi cu unul dintre cei mai cunoscuţi Masoni din istorie. Dar un interviu atipic pentru că, la început, Gelli schimbă rolurile, devenind el reporterul.

Gelli: Câţi ani aveţi dumneavoastră?

Reporter: 37

Gelli: L-ai cunoscut pe Peron în persoană?

Reporter: Nu. Eu m-am născut în 1970. Eram foarte mic. Când Peron a murit eu aveam patru ani.

Gelli: Eu am fost unul dintre cei care-l cunoşteam foarte bine. Ai cunoscut-o pe Isabelita?

Reporter: Nu în persoană. Un judecător din Argentina ceruse extrădarea ei. Dar justiţia spaniolă a respins cererea.

Gelli: Da. Ştiu. Este adevărat. Poporul argentinian nu se poartă bine cu Isabelita. Nu a tratat-o bine. Ea a făcut multe pentru poporul argentinian. Când era generalul Peron nu exista mizeria care există acum. În Argentina lucrurile de acum nu merg bine. Era mult mai bine când era Peron. Inclusiv în Italia se trăia mai bine când era fascismul. Acum este o ruină. Lumea moare de foame. Napoli este destinat gunoiului. Lumea nu poate trăi cu ce câştigă. Industriile nu mai există, sunt toate închise. Omoară afacerile.

Reporter: Este adevărat că multe industrii italiene nu au putut face faţă competiţiei din China.

Gelli: China a ocupat practic toată Italia. Este un semnal rău.

Reporter: Şi cum credeţi că se poate inversa procesul?

Gelli: Acum este târziu pentru că China este puternică, inclusiv militar. În plus este aliată cu India. În Italia nu mai este de lucru. Posturile de muncă le administrează chinezii. Rusia este împotriva Statelor Unite. China şi India sunt împotriva Statelor Unite. Coreea de Nord este împotriva Statelor Unite. Toate ţările arabe sunt împotriva Statelor Unite. Statele Unite sunt singure acum. America nu mai are puterea ce a avut-o cândva şi nici consideraţia avută. A pierdut toată încrederea pentru că Statele Unite, cum se întâmplă acum, şi-a văzut chiar şi moneda devalorizându-se, dolarul. Înainte dolarul domina lumea.

În iarna lui 2008 (perioada verii pentru Europa şi a iernii pentru Argentina) Gelli răspunde iar la telefon, după ce fusese internat din nou.

Reporter: Cum vă simţiţi?

Gelli: Uite, eu acum plec în vacanţă. Mă întorc pe 1 septembrie.

Reporter: Dar rămâneţi în Italia?

Gelli: Sunt în Italia. Dar mă voi duce într-un loc să-mi rezolv problemele de sănătate. Dumneavoastră îmi trimiteţi întrebările prin poştă?

Reporter: Dar le-am trimis deja.

Gelli: Niciodată nu le-am primit.

Reporter: Dumneavoastră mi-aţi spus că le-aţi primit, dar cum erau multe doreaţi timp pentru a le răspunde.

Gelli: Asta când?

Reporter: Acum jumătate de an. Dumneavoastră povesteaţi că în timpul guvernului lui Peron a avut loc o reuniune de Masoni din diferite ţări din America (n.a. - în limbajul latino-american "america" include toate ţările din emisfera de vest) în Casa Rosada (n.a. - palatul prezidenţial din Buenos Aires).

Gelli: Da. În Casa Rosada am făcut o reuniune istorică cu toţi Marii Maeştri din toată America. A prezidat-o Campora. Eu, bineînţeles, am fost prezent.

Reporter: Despre ce a fost vorba?

Gelli: Au fost Mari Maeştri din Argentina, Chile, Uruguay, Venezuela, Brazilia. Au venit toţi la conferinţa rezervată realizată în saloanele din Casa Rosada.

Acum simt nevoia să fac o menţiune a unui fapt istoric, pentru a scoate din ceaţă începutul relaţiei lui Peron cu Gelli. Gelli a călătorit cu Peron în avionul care-l aducea pe Peron din exilul din Spania în Argentina. Reîntors a preluat puterea bazându-se pe câţiva oameni importanţi: Jose Lopez Rega (Ministrul Bunăstrării), Alberto Vignes (Cancelarul) şi Cesar de la Vega (maxima autoritate masonică din Argentina).

În paralel, Gelli şi-a construit puternice relaţii cu şefii militari care vor debarca mai târziu guvernul peronist, în special cu Suarez Mason şi Emilio Massera (doi importanţi membri ai Lojii P2). În perioada în care Raul Alfonsin încerca să frâneze forţele represive şi destabilizatoare, gelli era în Rio de la Plata, fugind din faţa justiţiei europene.

Interviul se încheie într-un mod tipic Gelli. Reporterul pune o ultimă întrebare care primeşte un răspuns sec, după care Gelli nu mai avea să mai răspundă la telefon pentru acel interviu. Mormântul lui Gelli fusese profanat cu puţin timp înainte ca Gelli să fie extrădat în Europa. Se găsiseră simboluri tipice folosite de Loja P2 în ritual.

Reporter: Dumneavoastră ştiţi ce a avut loc cu corpul lui peron? A fost cu adevărat ciudat.

Gelli: Ştiu.

Reporter: Cine a făcut-o?

Gelli: Nu ştiu! Nu ştiu!

Şi astfel, brusc Gelli închide telefonul şi nu-i mai răspunde reporterului niciodată, lăsându-l fără interviu şi fără răspunsuri.

Licio Gelli şi Loja P3 (Propaganda 3)

Pentru a stabili din start (pentru toţi cei care cred că Gelli este mort), Licio Gelli trăieşte şi anul acesta, adică în 2011 va împlini în aprilie 92 de ani. Nimic nu poate fi mai veredic decât intensa sa activitate din ultimii doi ani de zile şi, mai mult, din ultimele luni de zile. De la scandalul cu Loja P3, Gelli a renăscut, iar lumea-l solicită (?!).

Nu am să intru foarte mult în problematica P3, dar este necesar să dedic acest articol unei noi tentative de destabilizare a Italiei care s-ar putea aplica şi în România, pe acelaşi model. Ce este Loja P3 şi ce urma să se întâmple dacă nu era descoperită anul acesta de autorităţile din Italia şi de Procuratură?

Scandalul a început în prima jumătate a anului 2010, atunci când procuratura italiană a intrat pe fir şi a realiza o serie de descinderi împreună cu poliţia din Italia. Panica stârnită în rândul clasei politice a fost atât de mare încât şi premierul Italiei a trebuit să aibe o poziţie publică (tipică a la Berlusconi) cu privire la Loja P3.

În Il Corriere della Sera, Giancarlo Picarelli spune că Loja P3 nu are caracteristicile necesare pentru a realiza ceea ce a realizat Gelli cu P2 şi nici pentru a avea cifrele acelei Loji, catalogându-i pe acei "Fraţi Masoni" ca fiind un grup de bătrâni ieşiţi la pensie.

Flavio Carboni este unul din "pensionari", unul de care mulţi râd, uitând ce făcea acest "pensionar". Pentru necunoscători, Carboni este parte a istoriei negre a Italiei, parte a cazului Calvi, de la Banca Ambrosiano şi parte a numeroase şi oculte scandaluri, un apropiat al Mafiei siciliene, Cosa Nostra, Banda della Magliana, Loja P2 etc. De fapt, a fost un apropiat al lui Licio Gelli şi al Marelui Maestru Armando Corona. Nu trebuie uitat nici faptul că a făcut afaceri şi cu Silvio Berlusconi, fiind-i asociat în afacerea Costa Turchese şi în afacerea Olbia 2. Pe 8 iulie 2010 a fost arestat în candalul energetic din Sardinia.

Partidul lui Berlusconi a intrat în criză în momentul în care a izbucnit scandalul cu Loja P3, mai mult, justiţia a descoperit legături clare între politicieni, partid, Loja P3 şi scandalul energetic din Sardinia. Poziţia lui Fini în legătură cu Nicola Cosentino şi relaţia cu loja P3 a scos, literalmente, din sărite pe partizanii lui Berlusconi. Parcă nu mai părea să se oprească, totul se producea în lanţ. De asemenea, şi Berlusconi îi numeşte tot "pensionari", făcând referire la un număr de patru. Dar poate că este vorba de vechea şi de noua gardă. Aici putem fi subiectivi.

Alţi doi "pensionari" sunt Arcangelo Martino şi Raffaele Lombardi, dar mulţi jurnalişti italieni s-au întrebat care este al patrulea "pensionar" despre care vorbea însuşi Silvio Berlusconi. ulţi au presupus că afirmaţia premierului nu poate duce decât la numele a două persoane: Denis Verdini (unul dintre cei trei coordonatori ai partidului lui Berlusconi) şi Nicola Cosentino (Subsecretar de Stat în guvernul lui Berlusconi). Prin urmare, totul se învârtea tot ân jurul foştilor membri ai Lojii P2 a lui Licio Gelli.

Massimo Solani dezvăluie într-un articol publicat faptul că Berlusconi ştia tot despre Loja P3 şi că el, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Miniştri (n.a. - Premier) avea numele de cod Cesare. dar să nu credem că a fost o ştire de senzaţional, Nu! A fost o dovadă a anchetei desfăşurate de poliţia italiană, stipulată în dosar (nota n. 15 pag 12 segue informativa nr. 474/1-50-3-44).

Licio Gelli despre Loja P3: "P2 a noastră era un lucru serios". Declaraţia a fost făcută de fondatorul Lojii P2, Licio Gelli, făcând referire la prost organizata Lojă P3.

Silvio Berlusconi (Premierul Italiei) despre Loja P3: "P3 investigaţie? Numai praf doar în acest climat iacobin".

Recunoaşteri şi onoruri pentru Licio Gelli de Ettore

Pe 23 mai 1941 Licio Gelli primeşte libretul de membru al Partidului Naţional Fascist, cu numărul 23.375-P-D.

În 1949, acelaşi "tânăr" se pensionează. chiar şi aşa, aceasta nu înseamnă că va renunţa la afaceri. De fapt, totul fusese doar o pregatire pentru ceea ce urma, iar viaţa lui abia acum începea să fie trăită cu adevărat.

În 2002 a fost personificat de actorul italian Camillo Milli în filmul I banchieri di Dio, de Giuseppe Ferrara (filmul prezintă scandalul Băncii Ambrosiano). De asemenea, Licio Gelli va fi personificat şi de actorul american George Clooney într-o producţie a Sony scrisă de David Black şi regizată de Oliver Dahan. Condiţia lui Gelli a fost aceea de a citi şi aproba înainte scenariul filmului.

Licio Gelli a primit şi numeroase distincţii printre care amintesc: Cavaler în grad de Mare Cruce a Ordinului Libertadorului San Martin, Mare Oficial al Ordinului San Silvestro Papa, Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Italiene, Comandor al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim, Medalia Comemorativă a Războiului din Spania şi Medalia Comemorativă a Diviziei de Voluntari del Littorio.

Gelli este şi posesorul a mai multor titluri (unele deţinute în trecut), printre care trebuiesc amintite următoarele: Maestru Venerabil din Trecut al Lojii Propaganda Due (P2), Academician de Onoare al Academiei "Artişti Europeni", Academician al Academiei Internaţionale "Pontzen", Preşedinte de Onoare al Academiei "Il Tetradramma", Academician al Academiei "Il Richiamo", Membru Honoris Causa ad vitam al "Uniunii Operatorilor Artiştilor Culturali", Academician Emerit al Academiei "Cita Eterna", Cetăţean de Onoare al oraşului Kudjianda (din Tadjikistan), Doctor Honoris Causa în Ştiinţe Financiare la Universitatea Pro Deo din New York, Ataşat pe lângă Ambasada Argentinei în Italia pentru consiliere economică şi Ministru Plenipotenţiar pentru Afaceri Culturale, titlul de Conte (prin decretul Majestăţii Sale, regele Umberto al II-lea) şi... ŞOC (sau nu?!): Profesor Asociat al Universităţii din Oradea, România.

În anul 1995, acelaşi Licio Gelli a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, nominalizare care nu dus niciodată la primirea acestui premiu de către Masonul Gelli.


La momentul potrivit voi reveni cu un articol special în care voi face precizări cu privire la relaţia specială a lui Licio Gelli cu România.

Licio Gelli vorbeşte despre Loja P3

Ce crede Silvio Berlusconi despre Loja P3

Cine este Licio Gelli?

Licio GELLI (nobil italian cu rangul de conte) se năştea la 21 aprilie 1919, în Pistoia, Toscana, Italia. În anii '30 devine voluntar al Cămăşilor Negre şi a luptat pentru Mussolini în Spania în sprijinul lui Francisco Franco. Se spune (încă nu am aflat sigur) că a fost şi ofiţer de legătură al lui Mussolini pentru cel de-al III-lea Reich, având contacte cu Hermann Göring.

A colaborat cu securitatea americană şi britanică după cel de-al II-lea Război Mondial şi a fost membru al MSI, ceea ce-i conferea imunitate parlamentară. Gelli a vrut să-l aresteze pe Preşedintele Republicii Italiene în 1970, asta dacă Lovitura Burgheză (Golpe Borghese) ar fi avut reuşită.

Relaţia cu Masoneria italiană-l propulsează în cele mai înalte cercuri. Devine Venerabil (în condiţii ciudate) al Lojii Propaganda Due (P2) din jurisdicţia Marelui Orient al Italiei. În afară de orientarea sa spre cercurile de extremă dreaptă din Italia, acesta abordează Argentina lui Juan Peron şi menţine strânse relaţii cu Cancelarul argentinian Alberto Vignes. Juan Peron decretează ca Gelli să primească Marea Cruce a Ordinului Libertadorului în august 1974, numindu-l pe Gelli consilier economic onorific la Ambasada Argentinei din Italia.

Într-o scrisoare trimisă de Gelli lui Cesar de la Vega (membru P2 şi Ambasador al Argentinei pe lângă UNESCO) Gelli aprobă transferul lui Federico Carlos Barttfeld (membru P2) de la Consulatul din Hamburg la Ambasada Argentinei din Roma, Italia. Nu trebuie uitat nici faptul că acelaşi Licio Gelli a fost numit Ministru Plenipotenţiar pentru Afaceri Culturale la Ambasada Argentinei din Italia. Toate aceste relaţii cu lumea diplomatică-i confereau o puternică imunitate internaţională şi, cu precădere, una specială în Italia, locul său preferat de joacă.

Tot în anii '70, Licio Gelli a intermediat afaceri cu petrol şi arme între Italia, Argentina şi Libia (într-un alt material vom vedea şi ce relaţie ar putea exista pe această cale cu Săvoiu). Totul a fost făcut prin intermediul Agenţiei pentru Dezvoltare Economică unde el era acţionar împreună cu Umberto Ortolani.

Din perspectiva relaţiei sale cu Masoneria şi securitatea americană, putem spune că Gelli a profitat enorm. El a jucat un rol foarte important în operaţiunea GLADIO din Italia, începând cu anul 1969, când a avut loc atentatul cu bombă din Piazza Fontana, operaţiuni susţinute şi finanţate de C.I.A. şi O.T.A.N. pentru combaterea comunismului în Europa Occidentală.

Unele lucruri au ieşit la suprafaţă atunci când, în 1990, RAI TV a anunţat că Gelli a fost plătit de C.I.A. pentru a susţine activităţi teroriste în Italia. Imediat după aceasta, Masonul Francesco Cossiga (Preşedintele în exerciţiu al Italiei) a ordonat deschiderea unei anchete oficiale.

Pe 23 noiembrie 1995 Curtea de Casaţie-l condamnă pe Licio Gelli, împreună cu Francesco Pazienza şi câţiva ofiţeri SISMI (Pietro Musumeci şi Giuseppe Belmonte) de instigare la Masacrul din Bologna.

Problemele lui Gelli au început să apară în momentul în care a luat amploare scandalul Băncii Ambrosiano care a dus la precheziţia casei sale (faimoasa Vilă Wanda) de către poliţie în 1981. Astfel, pe 17 martie 1981, se realizează o razie la vila sa din Arezzo, unde se descoperă o listă cu 962 de persoane (chiar dacă lista poate ajunge până la un număr de 2.400 de persoane, doar o mică parte a fost făcută publică) din mediul militar, de securitate etc., care compuneau Loja P2. Trebuie să menţionez foarte clar că Loja P2 fusese de mult exclusă din Marele Orient al Italiei. Practic, Loja P2 devenise stat în stat atât în Marele Orient al Italiei, cât şi în Italia.

Lista era impresionantă: şefi ai celor trei servicii secrete din Italia, 48 de parlamentari, industriaşi, jurnalişti şi alte persoane cu putere, influenţă şi bani. Cel mai răsunător nume a fost şi a rămas cel al lui Silvio Berlusconi (menţionez că la acea vreme nu era activ în politică) şi Vittorio Emanuele (moştenitorul Tronului Italiei, descendent al Casei de Savoia).

În cadrul aceleiaşi razii, poliţia descoperea şi un plan secret intitulat Planul Renaşterii Democratice. Era vorba despre o strategie de a impune la putere un guvern autoritarist în Italia. Logic, scandalul a luat amploare şi a devenit de magnitudine mondială. Erau zeci de ţări care apăreau în toate aceste legături: Statele Unite, Regatul Unit, Germania, România, Libia, Argentina, Spania, Venezuela etc.

A fost constituită o comisie parlamentară condusă de doamna Tina Anselmi, dar care nu a găsit dovezi ale acestor crime. Cu toate acestea, în 1981, parlamentul Italiei a promulgat o lege prin care au fost strict interzise asociaţiile secrete din Italia. În acelaşi an, pe 31 octombrie, Gelli este expulzat din Marele Orient al Italiei, iar guvernul lui Arnaldo Forlani cade.

De la Cler la Mafie, de la politicieni la afacerişti, de la bancheri la serviciile secrete, de la poliţie la jurnalişti etc., peste tot exista o relaţie cu crimele şi Loja P2. Italia era în pragul unui colaps social, politic şi economic.

Gelli, disperat, fuge în Elveţia pentru a scăpa, dar este reţinut şi arestat la Geneva pe 13 septembrie 1982, în timp ce încerca să retragă zeci de milioane de dolari de la o bancă din Geneva. A stat în arest lângă Geneva, la închisoarea Champ-Dollon, de unde  areuşit să fugă, luând direcţia Americii de Sud, unde a petrecut în jur de patru ani de zile.

În 1984, Secretarul General al Uniunii Naţionaliste din Chile, Jorge Vargas, a declarat pentru o publicaţie (La Tercera de la Hora) faptul că Gelli se află în acel moment în Chile. În 1987 Gelli se predă în Elveţia. A fost anchetat pentru scandalul Băncii Ambrosiano, atentatul din Bologna şi altele. Judecătorul elveţian care a fost însărcinat cu judecarea cazului a fost Jean-Pierre Trembley. În Elveţia a primit două luni în închisoare, iar Curtea din Florenţa a decis, în absenţa lui Gelli, să-l condamne la 8 ani de închisoare. În 2003, Gelli declara pentru presa italiană faptul că se pare că planul secret al Lojii P2 pare a fi implementat de Silvio Berlusconi.

Voi reveni cu noi articole, pentru completare, despre activităţile misterioase şi oculte ale lui Licio Gelli, precum şi cu o scurtă analiză a unuia din ultimele interviuri acordate de Gelli.