luni, 10 ianuarie 2011
duminică, 9 ianuarie 2011
Licio Gelli recunoaşte: eu l-am iniţiat pe dictatorul Juan Peron în Masonerie
Ziua de 11 mai 2009 a rămas în istoria recentă a Masoneriei din America Latină ca o amintire (dulce-)amară. Cel mai important jurnal masonic on-line din America Latină (Diario Masonico), de origine mexicană, a publicat un interviu acordat de Licio Gelli unui jurnalist sud-american. În acel interviu Licio Gelli declara cu o serenitate ce a şocat pe toată lumea: "Peron era Mason, eu l-am iniţiat la Madrid!".
Încă o dovadă a puterii fără limite a lui Licio Gelli, omul care a scris pagini în istoria recentă a mai multor ţări ale lumii, printre care Italia şi Argentina. Gelli şi Loja sa au fost relaţionate cu servicii secrete din peste 30 de ţări importante ale lumii, printre care Statele Unite ale Americii, Italia, Regatul Unit, Argentina, Spania, Germania, Franţa, Libia, România, Israel şi altele. Sper ca acest personaj malefic să nu ajungă să scrie şi istoria României, şi nu cu "instrumente" precum Săvoiu şi Nestorescu-Balceşti, care nu fac altceva decât să necinstească istoria neamului nostru!!!
"Peron era Mason, eu l-am iniţiat la Madrid, în Puerta de Hierro, în iunie 1973. A fost o ceremonie simplă. Nu a fost dificil. Era un rit numic < al orecchio del maestro >", a declarat Licio Gelli via o convorbire telefonică cu jurnalistul sud-american. Gelli se afla la Vila Wanda din localitatea Arezzo, Italia.
Puterea este unul dintre lucrurile mai puţin cunoscute lumii, însă pentru Gelli puterea a fost şi a rămas pur şi simplu o uşă pe care intra şi ieşea după voie. Puterea latentă în care zace contele Licio Gelli învăluie în mister reşedinţa sa ce poartă numele primei soţii, poate una dintre cele mai cunoscute reşedinţe personale din lume. Acolo nu fastul te farmecă, ci misterul din spatele istoriei fiecărui obiect şi, mai ales, din spatele proprietarului său. Gelli a fost relaţionat în inestigaţiile oficiale chiar şi cu moartea Papei Ioan Paul I.
Este interesant pentru că uneori la capătul celălalt al telefonului, atunci când Gelli nu este acasă, o menajeră răspunde spunând: "Comandorul nu este (Il commendatore non si trova)". Este cel puţin ciudat ca de la domn, venerabil, conte sau alte titluri ale lui Gelli cineva să-i spună Comandorul... Menţionez că acest cuvânt se regăseşte în cea mai înaltă titulatură a Ritului Scoţian Antic şi Acceptat (numit de unii Universitatea Masoneriei): Suveran Mare Comandor - şeful RSAA, ceea ce ar însemna că Gelli este un fel de "rector" al Masonilor...
În timpul exilului în Spania şi înainte de cel de-al III-lea guvern al său, Juan Peron a profitat şi a încercat o apropiere faţă de Licio Gelli pentru a avea porţile deschise la Vatican. Peron dorea doar să recupereze corpul neînsufleţit al Evitei Peron, care-i fusese ascuns într-un cimitir din Milano sub numele fals de Maria Magistris.
Gelli a avut o putere discreţionară nu doar în Argentina, ci şi în întreaga Americă Latină. Jose Lopez Rega şi aliaţii săi din armata Argentinei (precum preşedintele de facto, Roberto Viola, sau şeful serviciilor secrete ale dictaturii, Guillermo Suarez Mason). Gelli este păstrătorul unei cutii a pandorei în America Latină şi, prin urmare o posibilă ameninţare pentru multe din guvernele lumii, începând cu cel mai puternic.
Jurnalistul mărturiseşte că într-o zi, pe când aştepta să-i răspundă Gelli pentru a-i confirma obţinerea interviului, sună telefonul şi Gelli spune: "Soseşti în Italia?". După mai multe refuzuri, Gelli era pregătit să arate lumii şi Americii Latine (care ar putea deveni viitorul lumii) cine este şi ce ştie despre istoria nescrisă a acelei părţi a lumii. Dar brusc, Gelli anulează iar interviul cu jurnalistul sud-american. De fapt, cei de la Sony îi propunea să accepte realizarea unui film despre viaţa sa. Interviul nu a fost niciodată acordat în Vila Wanda, ci la telefon, dat fiind faptul că Gelli nu avea timp. Interviul telefonic a scos la iveală...
"Îmi amintesc absolut tot. Din timpul în care era Lanusse, cum a lucrat pentru a face o specie de referendum, de sosirea lui Hector Campora, după doctorul Lastiri. Apoi de Peron şi Isabelita", afirma Licio Gelli cu o oarecare nostalgie.
Acum voi reda un pasaj important din acel interviu istoric:
Reporter: Dumneavoastră încă vorbiţi cu Isabelita?
Gelli: Da. Este în Madrid. Sa căsătorit.
Reporter: Sa căsătorit din nou?
Gelli: Da. Dar nu la Biserică. Sa căsătorit cu un domn în vârstă.
Reporter: Care este numele lui?
Gelli: Nu. Ceea ce v-am spus este că e un domn în vârstă.
După scurta conversaţie, Gelli îi cere reporterului să-l sune mai târziu. Practic întregul interviu a avut loc astfel, fiind format din câteva zeci de scurte convorbiri telefonice. Brusc, înainte de a închide telefonul, Gelli îl întreabă pe jurnalist de preşedinta Argentinei, spunându-i să-i trimită interviul via poştă.
Abia în vară a răspuns la telefon, spunându-i jurnalistului: "Nu, nu a fost în vacanţă. Am fost în spital. M-am întors sâmbătă. Sunt mai bine. An nevoie de vreo zece zile de refacere. Vă răspund la întrebări cu plăcere. Dar în timpul celor zece zile de refacere. Vorbim mai încolo".
Gelli este sunat din nou, dat fiind faptul că nu răspundea la telefon. Şi astfel începea aventura în trecut cu cel mai cunoscut Mason al contemporaneităţii şi cu unul dintre cei mai cunoscuţi Masoni din istorie. Dar un interviu atipic pentru că, la început, Gelli schimbă rolurile, devenind el reporterul.
Gelli: Câţi ani aveţi dumneavoastră?
Reporter: 37
Gelli: L-ai cunoscut pe Peron în persoană?
Reporter: Nu. Eu m-am născut în 1970. Eram foarte mic. Când Peron a murit eu aveam patru ani.
Gelli: Eu am fost unul dintre cei care-l cunoşteam foarte bine. Ai cunoscut-o pe Isabelita?
Reporter: Nu în persoană. Un judecător din Argentina ceruse extrădarea ei. Dar justiţia spaniolă a respins cererea.
Gelli: Da. Ştiu. Este adevărat. Poporul argentinian nu se poartă bine cu Isabelita. Nu a tratat-o bine. Ea a făcut multe pentru poporul argentinian. Când era generalul Peron nu exista mizeria care există acum. În Argentina lucrurile de acum nu merg bine. Era mult mai bine când era Peron. Inclusiv în Italia se trăia mai bine când era fascismul. Acum este o ruină. Lumea moare de foame. Napoli este destinat gunoiului. Lumea nu poate trăi cu ce câştigă. Industriile nu mai există, sunt toate închise. Omoară afacerile.
Reporter: Este adevărat că multe industrii italiene nu au putut face faţă competiţiei din China.
Gelli: China a ocupat practic toată Italia. Este un semnal rău.
Reporter: Şi cum credeţi că se poate inversa procesul?
Gelli: Acum este târziu pentru că China este puternică, inclusiv militar. În plus este aliată cu India. În Italia nu mai este de lucru. Posturile de muncă le administrează chinezii. Rusia este împotriva Statelor Unite. China şi India sunt împotriva Statelor Unite. Coreea de Nord este împotriva Statelor Unite. Toate ţările arabe sunt împotriva Statelor Unite. Statele Unite sunt singure acum. America nu mai are puterea ce a avut-o cândva şi nici consideraţia avută. A pierdut toată încrederea pentru că Statele Unite, cum se întâmplă acum, şi-a văzut chiar şi moneda devalorizându-se, dolarul. Înainte dolarul domina lumea.
În iarna lui 2008 (perioada verii pentru Europa şi a iernii pentru Argentina) Gelli răspunde iar la telefon, după ce fusese internat din nou.
Reporter: Cum vă simţiţi?
Gelli: Uite, eu acum plec în vacanţă. Mă întorc pe 1 septembrie.
Reporter: Dar rămâneţi în Italia?
Gelli: Sunt în Italia. Dar mă voi duce într-un loc să-mi rezolv problemele de sănătate. Dumneavoastră îmi trimiteţi întrebările prin poştă?
Reporter: Dar le-am trimis deja.
Gelli: Niciodată nu le-am primit.
Reporter: Dumneavoastră mi-aţi spus că le-aţi primit, dar cum erau multe doreaţi timp pentru a le răspunde.
Gelli: Asta când?
Reporter: Acum jumătate de an. Dumneavoastră povesteaţi că în timpul guvernului lui Peron a avut loc o reuniune de Masoni din diferite ţări din America (n.a. - în limbajul latino-american "america" include toate ţările din emisfera de vest) în Casa Rosada (n.a. - palatul prezidenţial din Buenos Aires).
Gelli: Da. În Casa Rosada am făcut o reuniune istorică cu toţi Marii Maeştri din toată America. A prezidat-o Campora. Eu, bineînţeles, am fost prezent.
Reporter: Despre ce a fost vorba?
Gelli: Au fost Mari Maeştri din Argentina, Chile, Uruguay, Venezuela, Brazilia. Au venit toţi la conferinţa rezervată realizată în saloanele din Casa Rosada.
Acum simt nevoia să fac o menţiune a unui fapt istoric, pentru a scoate din ceaţă începutul relaţiei lui Peron cu Gelli. Gelli a călătorit cu Peron în avionul care-l aducea pe Peron din exilul din Spania în Argentina. Reîntors a preluat puterea bazându-se pe câţiva oameni importanţi: Jose Lopez Rega (Ministrul Bunăstrării), Alberto Vignes (Cancelarul) şi Cesar de la Vega (maxima autoritate masonică din Argentina).
În paralel, Gelli şi-a construit puternice relaţii cu şefii militari care vor debarca mai târziu guvernul peronist, în special cu Suarez Mason şi Emilio Massera (doi importanţi membri ai Lojii P2). În perioada în care Raul Alfonsin încerca să frâneze forţele represive şi destabilizatoare, gelli era în Rio de la Plata, fugind din faţa justiţiei europene.
Interviul se încheie într-un mod tipic Gelli. Reporterul pune o ultimă întrebare care primeşte un răspuns sec, după care Gelli nu mai avea să mai răspundă la telefon pentru acel interviu. Mormântul lui Gelli fusese profanat cu puţin timp înainte ca Gelli să fie extrădat în Europa. Se găsiseră simboluri tipice folosite de Loja P2 în ritual.
Reporter: Dumneavoastră ştiţi ce a avut loc cu corpul lui peron? A fost cu adevărat ciudat.
Gelli: Ştiu.
Reporter: Cine a făcut-o?
Gelli: Nu ştiu! Nu ştiu!
Şi astfel, brusc Gelli închide telefonul şi nu-i mai răspunde reporterului niciodată, lăsându-l fără interviu şi fără răspunsuri.
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
Licio Gelli şi Loja P3 (Propaganda 3)
Pentru a stabili din start (pentru toţi cei care cred că Gelli este mort), Licio Gelli trăieşte şi anul acesta, adică în 2011 va împlini în aprilie 92 de ani. Nimic nu poate fi mai veredic decât intensa sa activitate din ultimii doi ani de zile şi, mai mult, din ultimele luni de zile. De la scandalul cu Loja P3, Gelli a renăscut, iar lumea-l solicită (?!).
Nu am să intru foarte mult în problematica P3, dar este necesar să dedic acest articol unei noi tentative de destabilizare a Italiei care s-ar putea aplica şi în România, pe acelaşi model. Ce este Loja P3 şi ce urma să se întâmple dacă nu era descoperită anul acesta de autorităţile din Italia şi de Procuratură?
Scandalul a început în prima jumătate a anului 2010, atunci când procuratura italiană a intrat pe fir şi a realiza o serie de descinderi împreună cu poliţia din Italia. Panica stârnită în rândul clasei politice a fost atât de mare încât şi premierul Italiei a trebuit să aibe o poziţie publică (tipică a la Berlusconi) cu privire la Loja P3.
În Il Corriere della Sera, Giancarlo Picarelli spune că Loja P3 nu are caracteristicile necesare pentru a realiza ceea ce a realizat Gelli cu P2 şi nici pentru a avea cifrele acelei Loji, catalogându-i pe acei "Fraţi Masoni" ca fiind un grup de bătrâni ieşiţi la pensie.
Flavio Carboni este unul din "pensionari", unul de care mulţi râd, uitând ce făcea acest "pensionar". Pentru necunoscători, Carboni este parte a istoriei negre a Italiei, parte a cazului Calvi, de la Banca Ambrosiano şi parte a numeroase şi oculte scandaluri, un apropiat al Mafiei siciliene, Cosa Nostra, Banda della Magliana, Loja P2 etc. De fapt, a fost un apropiat al lui Licio Gelli şi al Marelui Maestru Armando Corona. Nu trebuie uitat nici faptul că a făcut afaceri şi cu Silvio Berlusconi, fiind-i asociat în afacerea Costa Turchese şi în afacerea Olbia 2. Pe 8 iulie 2010 a fost arestat în candalul energetic din Sardinia.
Partidul lui Berlusconi a intrat în criză în momentul în care a izbucnit scandalul cu Loja P3, mai mult, justiţia a descoperit legături clare între politicieni, partid, Loja P3 şi scandalul energetic din Sardinia. Poziţia lui Fini în legătură cu Nicola Cosentino şi relaţia cu loja P3 a scos, literalmente, din sărite pe partizanii lui Berlusconi. Parcă nu mai părea să se oprească, totul se producea în lanţ. De asemenea, şi Berlusconi îi numeşte tot "pensionari", făcând referire la un număr de patru. Dar poate că este vorba de vechea şi de noua gardă. Aici putem fi subiectivi.
Alţi doi "pensionari" sunt Arcangelo Martino şi Raffaele Lombardi, dar mulţi jurnalişti italieni s-au întrebat care este al patrulea "pensionar" despre care vorbea însuşi Silvio Berlusconi. ulţi au presupus că afirmaţia premierului nu poate duce decât la numele a două persoane: Denis Verdini (unul dintre cei trei coordonatori ai partidului lui Berlusconi) şi Nicola Cosentino (Subsecretar de Stat în guvernul lui Berlusconi). Prin urmare, totul se învârtea tot ân jurul foştilor membri ai Lojii P2 a lui Licio Gelli.
Massimo Solani dezvăluie într-un articol publicat faptul că Berlusconi ştia tot despre Loja P3 şi că el, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Miniştri (n.a. - Premier) avea numele de cod Cesare. dar să nu credem că a fost o ştire de senzaţional, Nu! A fost o dovadă a anchetei desfăşurate de poliţia italiană, stipulată în dosar (nota n. 15 pag 12 segue informativa nr. 474/1-50-3-44).
Licio Gelli despre Loja P3: "P2 a noastră era un lucru serios". Declaraţia a fost făcută de fondatorul Lojii P2, Licio Gelli, făcând referire la prost organizata Lojă P3.
Silvio Berlusconi (Premierul Italiei) despre Loja P3: "P3 investigaţie? Numai praf doar în acest climat iacobin".

Recunoaşteri şi onoruri pentru Licio Gelli de Ettore
Pe 23 mai 1941 Licio Gelli primeşte libretul de membru al Partidului Naţional Fascist, cu numărul 23.375-P-D.
În 1949, acelaşi "tânăr" se pensionează. chiar şi aşa, aceasta nu înseamnă că va renunţa la afaceri. De fapt, totul fusese doar o pregatire pentru ceea ce urma, iar viaţa lui abia acum începea să fie trăită cu adevărat.
În 2002 a fost personificat de actorul italian Camillo Milli în filmul I banchieri di Dio, de Giuseppe Ferrara (filmul prezintă scandalul Băncii Ambrosiano). De asemenea, Licio Gelli va fi personificat şi de actorul american George Clooney într-o producţie a Sony scrisă de David Black şi regizată de Oliver Dahan. Condiţia lui Gelli a fost aceea de a citi şi aproba înainte scenariul filmului.
Licio Gelli a primit şi numeroase distincţii printre care amintesc: Cavaler în grad de Mare Cruce a Ordinului Libertadorului San Martin, Mare Oficial al Ordinului San Silvestro Papa, Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Italiene, Comandor al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim, Medalia Comemorativă a Războiului din Spania şi Medalia Comemorativă a Diviziei de Voluntari del Littorio.
Gelli este şi posesorul a mai multor titluri (unele deţinute în trecut), printre care trebuiesc amintite următoarele: Maestru Venerabil din Trecut al Lojii Propaganda Due (P2), Academician de Onoare al Academiei "Artişti Europeni", Academician al Academiei Internaţionale "Pontzen", Preşedinte de Onoare al Academiei "Il Tetradramma", Academician al Academiei "Il Richiamo", Membru Honoris Causa ad vitam al "Uniunii Operatorilor Artiştilor Culturali", Academician Emerit al Academiei "Cita Eterna", Cetăţean de Onoare al oraşului Kudjianda (din Tadjikistan), Doctor Honoris Causa în Ştiinţe Financiare la Universitatea Pro Deo din New York, Ataşat pe lângă Ambasada Argentinei în Italia pentru consiliere economică şi Ministru Plenipotenţiar pentru Afaceri Culturale, titlul de Conte (prin decretul Majestăţii Sale, regele Umberto al II-lea) şi... ŞOC (sau nu?!): Profesor Asociat al Universităţii din Oradea, România.
În anul 1995, acelaşi Licio Gelli a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, nominalizare care nu dus niciodată la primirea acestui premiu de către Masonul Gelli.
La momentul potrivit voi reveni cu un articol special în care voi face precizări cu privire la relaţia specială a lui Licio Gelli cu România.
La momentul potrivit voi reveni cu un articol special în care voi face precizări cu privire la relaţia specială a lui Licio Gelli cu România.
Cine este Licio Gelli?
Licio GELLI (nobil italian cu rangul de conte) se năştea la 21 aprilie 1919, în Pistoia, Toscana, Italia. În anii '30 devine voluntar al Cămăşilor Negre şi a luptat pentru Mussolini în Spania în sprijinul lui Francisco Franco. Se spune (încă nu am aflat sigur) că a fost şi ofiţer de legătură al lui Mussolini pentru cel de-al III-lea Reich, având contacte cu Hermann Göring.
A colaborat cu securitatea americană şi britanică după cel de-al II-lea Război Mondial şi a fost membru al MSI, ceea ce-i conferea imunitate parlamentară. Gelli a vrut să-l aresteze pe Preşedintele Republicii Italiene în 1970, asta dacă Lovitura Burgheză (Golpe Borghese) ar fi avut reuşită.
Relaţia cu Masoneria italiană-l propulsează în cele mai înalte cercuri. Devine Venerabil (în condiţii ciudate) al Lojii Propaganda Due (P2) din jurisdicţia Marelui Orient al Italiei. În afară de orientarea sa spre cercurile de extremă dreaptă din Italia, acesta abordează Argentina lui Juan Peron şi menţine strânse relaţii cu Cancelarul argentinian Alberto Vignes. Juan Peron decretează ca Gelli să primească Marea Cruce a Ordinului Libertadorului în august 1974, numindu-l pe Gelli consilier economic onorific la Ambasada Argentinei din Italia.
Într-o scrisoare trimisă de Gelli lui Cesar de la Vega (membru P2 şi Ambasador al Argentinei pe lângă UNESCO) Gelli aprobă transferul lui Federico Carlos Barttfeld (membru P2) de la Consulatul din Hamburg la Ambasada Argentinei din Roma, Italia. Nu trebuie uitat nici faptul că acelaşi Licio Gelli a fost numit Ministru Plenipotenţiar pentru Afaceri Culturale la Ambasada Argentinei din Italia. Toate aceste relaţii cu lumea diplomatică-i confereau o puternică imunitate internaţională şi, cu precădere, una specială în Italia, locul său preferat de joacă.
Tot în anii '70, Licio Gelli a intermediat afaceri cu petrol şi arme între Italia, Argentina şi Libia (într-un alt material vom vedea şi ce relaţie ar putea exista pe această cale cu Săvoiu). Totul a fost făcut prin intermediul Agenţiei pentru Dezvoltare Economică unde el era acţionar împreună cu Umberto Ortolani.
Din perspectiva relaţiei sale cu Masoneria şi securitatea americană, putem spune că Gelli a profitat enorm. El a jucat un rol foarte important în operaţiunea GLADIO din Italia, începând cu anul 1969, când a avut loc atentatul cu bombă din Piazza Fontana, operaţiuni susţinute şi finanţate de C.I.A. şi O.T.A.N. pentru combaterea comunismului în Europa Occidentală.
Unele lucruri au ieşit la suprafaţă atunci când, în 1990, RAI TV a anunţat că Gelli a fost plătit de C.I.A. pentru a susţine activităţi teroriste în Italia. Imediat după aceasta, Masonul Francesco Cossiga (Preşedintele în exerciţiu al Italiei) a ordonat deschiderea unei anchete oficiale.
Pe 23 noiembrie 1995 Curtea de Casaţie-l condamnă pe Licio Gelli, împreună cu Francesco Pazienza şi câţiva ofiţeri SISMI (Pietro Musumeci şi Giuseppe Belmonte) de instigare la Masacrul din Bologna.
Problemele lui Gelli au început să apară în momentul în care a luat amploare scandalul Băncii Ambrosiano care a dus la precheziţia casei sale (faimoasa Vilă Wanda) de către poliţie în 1981. Astfel, pe 17 martie 1981, se realizează o razie la vila sa din Arezzo, unde se descoperă o listă cu 962 de persoane (chiar dacă lista poate ajunge până la un număr de 2.400 de persoane, doar o mică parte a fost făcută publică) din mediul militar, de securitate etc., care compuneau Loja P2. Trebuie să menţionez foarte clar că Loja P2 fusese de mult exclusă din Marele Orient al Italiei. Practic, Loja P2 devenise stat în stat atât în Marele Orient al Italiei, cât şi în Italia.
Lista era impresionantă: şefi ai celor trei servicii secrete din Italia, 48 de parlamentari, industriaşi, jurnalişti şi alte persoane cu putere, influenţă şi bani. Cel mai răsunător nume a fost şi a rămas cel al lui Silvio Berlusconi (menţionez că la acea vreme nu era activ în politică) şi Vittorio Emanuele (moştenitorul Tronului Italiei, descendent al Casei de Savoia).
În cadrul aceleiaşi razii, poliţia descoperea şi un plan secret intitulat Planul Renaşterii Democratice. Era vorba despre o strategie de a impune la putere un guvern autoritarist în Italia. Logic, scandalul a luat amploare şi a devenit de magnitudine mondială. Erau zeci de ţări care apăreau în toate aceste legături: Statele Unite, Regatul Unit, Germania, România, Libia, Argentina, Spania, Venezuela etc.
A fost constituită o comisie parlamentară condusă de doamna Tina Anselmi, dar care nu a găsit dovezi ale acestor crime. Cu toate acestea, în 1981, parlamentul Italiei a promulgat o lege prin care au fost strict interzise asociaţiile secrete din Italia. În acelaşi an, pe 31 octombrie, Gelli este expulzat din Marele Orient al Italiei, iar guvernul lui Arnaldo Forlani cade.
De la Cler la Mafie, de la politicieni la afacerişti, de la bancheri la serviciile secrete, de la poliţie la jurnalişti etc., peste tot exista o relaţie cu crimele şi Loja P2. Italia era în pragul unui colaps social, politic şi economic.
Gelli, disperat, fuge în Elveţia pentru a scăpa, dar este reţinut şi arestat la Geneva pe 13 septembrie 1982, în timp ce încerca să retragă zeci de milioane de dolari de la o bancă din Geneva. A stat în arest lângă Geneva, la închisoarea Champ-Dollon, de unde areuşit să fugă, luând direcţia Americii de Sud, unde a petrecut în jur de patru ani de zile.
În 1984, Secretarul General al Uniunii Naţionaliste din Chile, Jorge Vargas, a declarat pentru o publicaţie (La Tercera de la Hora) faptul că Gelli se află în acel moment în Chile. În 1987 Gelli se predă în Elveţia. A fost anchetat pentru scandalul Băncii Ambrosiano, atentatul din Bologna şi altele. Judecătorul elveţian care a fost însărcinat cu judecarea cazului a fost Jean-Pierre Trembley. În Elveţia a primit două luni în închisoare, iar Curtea din Florenţa a decis, în absenţa lui Gelli, să-l condamne la 8 ani de închisoare. În 2003, Gelli declara pentru presa italiană faptul că se pare că planul secret al Lojii P2 pare a fi implementat de Silvio Berlusconi.
Voi reveni cu noi articole, pentru completare, despre activităţile misterioase şi oculte ale lui Licio Gelli, precum şi cu o scurtă analiză a unuia din ultimele interviuri acordate de Gelli.
vineri, 7 ianuarie 2011
Constantin Bartolomeu Săvoiu şi Horia Nestorescu-Bălceşti vor să aducă Loja P2 în România
Dacă am crezut că am văzut şi citit tot (mă refer la ce a publicat Masonul rebel Florin Ghiulbenghian) atunci ne-am înşelat. România continuă să fie ţinta unor atacuri interne ale unor personaje dubioase şi extrem de controversate. În noi se aruncă cu noroi de peste tot dar de data aceasta totul a ajuns mult prea departe. de aceea am decis să nu mai tac şi să ajut la curăţarea României.
În luna decembrie, care tocmai a trecut, a avut loc o întâlnire misterioasă şi extrem de dubioasă în Italia, oraşul Arezzo, la faimoasa Vilă Wanda a lui Licio Gelli, contele Licio Gelli, cel care a pus bazele mafiei masonice din Italia acum câteva zeci de ani. Acest "Venerabil" în vârsă şi Masonerie, la peste 90 de ani ai săi, continuă să fie activ. Dovada stă în poza de mai jos!!!
Întâlnirea învăluită în mister şi necugetare a avut loc între Licio Gelli şi două personaje controversate şi dubioase din Masoneria din România: Constantin Bartolomeu Săvoiu (cică ar fi general - dar în care armată, a României? Cum a ajuns el general?) şi Horia Nestorescu-Bălceşti (cică istoricul Masoneriei din România! Păi dacă ar fi istoric s-ar ocupa, cu adevărat, de adevărata istorie a României şi nu de bagatelismul acesta... în fine).
Când am auzit am încercat să mă informez pe cât de mult am putut şi am aflat câteva lucruri interesante despre aceşti doi... oameni. Unul îşi spune Mare Maestru (Săvoiu) şi altul Suveran Mare Comandor (Nestorescu-Bălceşti), dar în România mai sunt şi alţi Mari Maeştri şi Suverani Mari Comandori: Costel Iancu, Andre Szakvary, Radu Bălănescu, Liviu Mânecan, Mircea Birţ, Ami Ionescu-Miu, Niţulescu, Sauciuc şi cred că lista poate continua.
Am aflat că cei doi din România nu mai au treabă cu Masoneria şi că au fost daţi afară din Marea Lojă Naţională din România şi din Marea Lojă Naţională Unită din România, ba mai mult, Nestorescu a fost dat afara din ambele... asta ca să vedem şi noi că şi aici există traseişti dar "masonici". Şi totuşi, stăteam şi mă întrebam cum este posibil să fie daţi afară şi ei să mai fie masoni! Nestorescu a fost acuzat de unii Masonic din MLNR că a furat, iar Săvoiu a fost trimis în judecată de cei din MLNUR.
Nu se ştie despre ce au discutat cei trei toată ziua şi nici cum au ajuns la Gelli acasă şi, în mod special, de ce şi pentru ce Gelli-i primeşte în vila personală?! Dacă ceea ce se spune este adevărat atunci înseamnă că cei doi vor să facă o structură de tip mafiot în România, pe modelul lui Gelli cu P2 şi, dacă au acelaşi obiectiv, să destabilizeze şi să distrugă România.
Pericolul stă la uşa noastră şi noi nu realizăm că este aproape să ne intre în casă şi să ne-o distrugă. Trebuie să avem grijă!!! Voi căuta să aflu mai multe şi voi publica materiale mai detaliate despre cei trei şi voi încerca să aflu dacă această reţea este mult mai extinsă în România şi în străinătate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)







